Universitatea Craiova a obținut un singur punct după primele două jocuri din faza principală a UEFA Conference League, dar asta nu înseamnă că oltenii nu au impresionat, cel puțin pe plan individual.
Pavlo Isenko, portarul ucrainean adus chiar în perioada de transferuri din vară, a avut evoluții excelente între buturi și este al doilea într-un top select al celor de la UEFA.
Pavlo Isenko, evoluții fantastice în UEFA Conference League
Fără Pavlo Isenko în poartă, cel mai probabil Universitatea Craiova nu ar fi avut nici măcar un punct după primele două partide din UEFA Conference League. Poreclit „Duckadam al Ucrainei”, portarul a avut evoluții de excepție în acest sezon.
Asta s-a văzut inclusiv în competițiile europene, acolo unde a limitat un posibil dezastru pe terenul celor de la Rakow, el contribuind prin paradele sale și la primul punct obținut de olteni, după 1-1 cu Noah.
După primele două etape din Conference League, Isenko are nu mai puțin de 12 intervenții, fiind al doilea în acest clasament, după Dominik Takac, portarul celor de la Slovan Bratislava (cu 13 intervenții).
- 22 de ani are Pavlo Isenko
- 900.000 de euro este cota de piață a portarului
- “M-a bufnit și râsul!” Mihai Stoica, despre adversara FCSB-ului din preliminariile Conference League
- Neluțu Varga, reținut după ce a aflat adversara CFR-ului din Conference: „Mai bine taci din gură și nu te mai umfli”
- Veste excelentă pentru FCSB! Decizia luată de Auda, în ziua tragerii la sorți din Conference League
- Becali anunță revoluția după calificare: transferuri de 5 milioane de euro! Vrea șase jucători: „Mai las eu echipa așa!?”
- Posibilele adversare ale FCSB-ului, după ce a învins-o pe Dinamo şi s-a calificat în preliminariile Conference League

































