Roma – Feyenoord 1-0. Echipa lui Jose Mourinho a câștigat Conference League! Primul trofeu european din istoria italienilor

De Antena Sport
Publicat: 25.05.2022, 23:50
Actualizat: 26.05.2022, 1:57

Roma – Feyenoord 1-0. Echipa lui Jose Mourinho a câștigat Conference League! Primul trofeu european din istoria italienilor

AS Roma a câștigat Conference League

AS Roma a câștigat primul trofeu european din istorie / Profimedia

Roma – Feyenoord 1-0. Echipa lui Jose Mourinho a câștigat Conference League. Pentru italieni este primul trofeu european din istoria clubului.

Reclamă

Nicolo Zaniolo a marcat unicul gol al finalei, în minutul 32. Jucătorul lui Jose Mourinho a preluat pe piept un balon înalt primit de pe partea dreaptă şi a marcat cu un şut din marginea careului de şase metri.

Reclamă

Roma – Feyenoord 1-0

Min 90: Final de meci! AS Roma a câștigat Conference League.

Min 46: Ocazie pentru Feyenoord! Trauner șutează din interiorul careului, dar balonul a lovit bara. Pe respingere a fost Til, al cărui șut a fost blocat de Patricio

Min 45: Pauză! Scorul este 1-0.

Min 32: GOOOL AS Roma! Nicolo Zaniolo a marcat după o gafă în apărarea lui Feyenoord.

Min 17: Ghinion pentru Henrikh Mkhitaryan! Starul din echipa lui Jose Mourinho s-a accidentat și nu mai poate continua partida. În locul lui a intrat portughezul Sergio Oliveira.

Min. 1: A început partida. Prima finală europeană arbitrată de Istvan Kovacs.

Echipele de start

AS Roma: Rui Patricio – Mancini, Smalling, Ibanez – Karsdorp, Mkhitaryan, Cristante, Zalewski – Zaniolo, Abraham, Pellegrini
Rezerve: Fuzato, Vina, Carles Perez, Shomurodov, Maitland-Niles, Veretous, Kumbulla, Sergio Oliveira, Spinazzola, Bove, Afena-Gyan, El Shaarawy
Antrenor: Jose Mourinho

Feyenoord: Bijlow – Geertruida, Trauner, Senesi, Malacia – Til, Aursnes, Orkun Kokcu – Nelson, Dessers, Sinisterra
Rezerve: Cojocaru, Marciano, Jansen, Pedersn, Hendrix, Jahanbakhsh, Linssen, Sandler, Walemark, Hendriks, Toornstra, Hall
Antrenor: Arne Slot

Știrea inițială

Roma – Feyenoord, finala Conference League. Meci „de foc” la Tirana

Jose Mourinho vrea să intre în cartea de istorie a fotbalului. Dacă Roma va câștiga finala cu Feyenoord, cel supranumit „The Special One” va deveni singurul antrenor care cucerește toate trofeele europene. Lusitanul a câștigat deja UEFA Champions League (2004, 2010), Cupa UEFA (2003) și Europa League (2017).

Misiunea lui Jose Mourinho nu va fi însă ușoară. Feyenoord a ajuns pentru prima oară într-o finală de cupă europeană după o așteptare de 20 de ani și are o „foame” uriașă de trofee. Pentru Feyenoord evoluează și Valentin Cojocaru, fostul portar de la FCSB. Goalkeeper-ul român n-a bifat însă nicio apariție în acest sezon.

Ultima oară, olandezii au câștigat Cupa UEFA în 2002, după o finală cu Borussia Dortmund, scor 3-2. De cealaltă parte, AS Roma nu se poate lăuda cu niciun trofeu european de renume.

Finala Conference League va reprezenta cea de-a 3-a confruntare directă dintre Roma și Feyenoord. Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în „16-imile” Europa League din sezonul 2014/2015. Italienii au fost cei care au obținut calificarea la vremea respectivă, cu 3-2 la general.

Istvan Kovacs va arbitra finala Conference League

„Centralul român a fost delegat împreună cu brigada sa la finala UEFA Europa Conference League. În ultimul act programat miercuri, 25 mai, ora 22:00, se vor întâlni AS Roma (Italia) și Feyenoord (Țările de Jos). Partida se va disputa pe Arena Kombëtare din Tirana, Albania.

Istavan Kovacs va fi ajutat de arbitrii asistenți Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, de al patrulea oficial Sandro Schärer, din Elveția, în timp ce de sistemul de asistență video se vor ocupa nemții Marco Fritz, Christian Dingert și Bastian Dankert.

În vârstă de 37 de ani, Istvan Kovacs va conduce prima sa finală europeană la nivel de club. În acest sezon, românul a condus 10 partide în competițiile de club UEFA, inclusiv manșa tur a semifinalei Ligii Campionilor dintre Manchester City și Real Madrid, scor 4-3″, a anunţat frf.ro.

Mourinho, în căutarea celui de-al 26-lea trofeu al carierei

Jose Mourinho se va lupta pentru cel de-al 26-lea trofeu al carierei. Până acum, tehnicianul portughez a cucerit 4 trofee europene: o Cupă UEFA (2003), două Champions League (2004, 2010) și un trofeu Europa League (2017).

Lusitanul a devenit primul tehnician care se califică într-o finală de cupă europeană cu 4 echipe diferite. FC Porto, Inter și Manchester United sunt celelalte 3 formații cu care a realizat o astfel de performanță.

AS Roma a ajuns în prima finală europeană după o pauză foarte lungă, de 31 de ani. Ultima finală disputată de „giallorossi” a fost în Cupa UEFA, din 1991. Atunci, Roma a pierdut contra rivalei din Italia, Inter.

După calificarea în finala Conference League, Mourinho a izbucnit în lacrimi pe teren:

„Este victoria familiei, din teren și din tribune. Cred că această empatie și sentimentul familiei ne-au ajutat să avem un traseu uimitor. Altcineva ar putea spune mai multe, dar dacă portarul tău are două parade în 180 de minute împotriva unei echipe din Premier League, înseamnă că am făcut ceva bun. Băieții merită asta, dar mai avem trei meciuri de jucat în campionat. Am pierdut puncte în Serie A, dar acum mergem în finală și vrem să câștigăm.

Suntem o echipă care își asumă riscuri în ceea ce privește pressingul, dar nu avem capacitatea să o facem până în minutul 90. Am coborât în teren, am trecut la 3-5-1-1, fără Mkhitaryan nu era ușor să avem mingea, dar Zaniolo și Abraham au făcut o treabă grozavă.

Tammy (n.r. – Abraham) știe, refuz să vorbesc cu cuvinte mari despre el. El poate face mai mult, are potențialul de a juca mai bine. Disponibilitatea trebuie să o aibă mereu, vreau mai mult de la el, nu trebuie să o facă doar împotriva Lazio sau în competiții majore. Ah, și bunul meu prieten Carletto (n.r. – Carlo Ancelotti) mi-a făcut un cadou grozav cu Real, să mergem în finală să câștigăm!”, a spus Jose Mourinho, după AS Roma – Leicester 1-0.

Reclamă
Recomandări

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
8:39 Carlo Ancelotti, semnal de alarmă după Bayern Munchen – Real Madrid 2-2: „A fost momentul nostru de slăbiciune!” 8:26 „Să avem o seară magică acasă!” Reacţia lui Vinicius, după ce a fost „eroul” lui Real Madrid în duelul cu Bayern 8:02 30 de ani de la moartea lui Ayrton Senna. 1 mai, una dintre cele mai triste zile din istoria sportului mondial 0:06 Mihai Stoica nu s-a putut abţine şi i-a dat replica lui Tudorel Stoica: „Oameni pe care i-ai idolatrizat te desconsideră total!” 30
apr.
23:55
VIDEOCoventry – Ipswich 1-2, în AntenaPLAY. Oaspeţii au urcat pe loc de promovare directă în Premier League! Cum arată clasamentul
30
apr.
23:50
Mutarea de geniu făcută de Thomas Tuchel în Bayern – Real Madrid! Bavarezii au întors scorul după numai 12 minute
30
apr.
23:37
Bayern Munchen – Real Madrid 2-2. „Dublă” Vinicius şi răsturnări de scor! Meci de senzaţie pe Allianz Arena!
30
apr.
23:20
Basarab Panduru a făcut o criză de râs când a văzut clipul de prezentare cu Dan Petrescu: „Nu aş fi făcut niciodată aşa ceva”
30
apr.
23:00
„Foarte tare m-am simţit sabotat de Steaua!” Mircea Lucescu, dezvăluiri din culise despre marea lovitură primită în carieră
30
apr.
22:50
Vinicius Jr a deschis scorul în Bayern Munchen – Real Madrid după o fază splendidă! Assist de senzaţie al lui Toni Kroos!
Vezi toate știrile

Ce zodii sunt în luna mai. Calitățile și defectele persoanelor născute în mai

Zodii care pot pune capăt unei relații toxice pe 1 mai 2024. Nativii care vor afla adevăratele sentimente ale partenerilor

Citește și