Suedezul Mohammed Al-Hakim arbitrează meciul FCSB – Young Boys Berna, care va avea loc, joi, de la ora 19.45, în etapa a doua a grupei principale din Liga Europa.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Roș-albaștrii vin după victoria cu Go Ahead Eagles din prima etapă, în timp ce formația din capitala Elveției a suferit un eșec usturător contra celor de la Panathinaikos.

Cine este Mohamed Al-Hakim, arbitrul FCSB-ului din meciul cu Young Boys Berna

Mohammed Al-Hakim va fi ajutat la cele două linii de Mehmet Culum şi Fredrik Klyver, în timp ce rezervă va fi Joakim Östling, potrivit news.ro. Centralul de 40 de ani s-a născut în Iraq, la Najaf, după care s-a mutat la opt ani alături de familai sa în Suedia.

Al-Hakim a arbitrat primul său meci dintr-un prim eșalon pe 4 noiembrie 2012, iar trei ani mai târziu a devenit arbitru FIFA. În Camera VAR se vor afla polonezii Pawel Malec şi Kornel Paszkiewicz. Meciul de joi se va disputa pe Arena Naţională.

Prețurile biletelor pentru FCSB – Young Boys Berna

  • PELUZA 1 – INEL 3 – 40 LEI
  • PELUZA 1 – INEL 1 – 60 LEI
  • TRIBUNA 2 – INEL 3 – 75 LEI
  • TRIBUNA 2 – INEL 2 – 100 LEI
  • TRIBUNA 2 – INEL 1 – 125 LEI
  • TRIBUNA 1 – INEL 3 – 75 LEI
  • TRIBUNA 1 – INEL 2 – 100 LEI
  • VIP 3 – 200 LEI
  • VIP 2 – 300 LEI
  • VIP 1 – 500 LEI