Adrian Iencsi, uluit de primul contact cu noul stadion din Giulești. „Este un loc sfânt!” Ce l-a impresionat la „bijuteria” rapidiștilor

De Alexandru Ivan
Publicat: 15.01.2022, 17:00

Stadionul Rapid, la un singur pas de inaugurare

Stadionul Rapid, la un singur pas de inaugurare

Facebook CNI

Cum a pășit pe noul „Giulești”, Adrian Iencsi și-a adus aminte de ziua în care a debutat în tricoul Rapidului. Se întâmpla în 1997, într-un meci cu U Cluj. Iencsi avea să cucerească două titluri de campion al României cu formația giuleșteană.

Reclamă

Adrian Iencsi, uluit de primul contact cu noul stadion din Giulești

”Ohoho, ohoo. Da, am debutat la un meci cu U Cluj, în 1997, nu voi uita niciodată, meci câștigat de noi. Au trecut anii foarte rapid. Parcă ieri, alaltăieri ne bucuram cu suporterii după cele două campionate câștigate, cel din ’98-’99 și cel din 2002-2003. Eu înainte să fiu legitimat am jucat aici din postura fotbalistului de la Ceahlăul și de atunci am simțit atmosfera Giuleștiului.

Reclamă

Pentru mine, au contat și vor conta mereu suporterii. Am trăit clipe minunate alături de ei, ne-au susținut și în momente mai puțin plăcute. Este o mândrie, un stadion nou, important este să vii cu plăcere, pentru că locul este același. Este un loc sfânt, sper să nu spun prea mult, dar e special. E un alt stadion, ca structură, dar atmosfera, aerul sunt aceleași. Îmi plac tribunele pentru că par chiar mai apropiate de gazon față de vechiul stadion”, a spus Adrian Iencsi, potrivit digisport.ro.

Iencsi a jucat pentru giuleșteni până în 2003, când a fost vândut la Spartak Moscova pentru 700.000 de euro. Avea să se întoarcă în Giulești în 2009, pentru o ultimă aventură în tricoul echipei de suflet.

Stadionul Rapid este gata să găzduiască primul meci

Construcţia arenei a costat 39 de milioane de euro. Toate lucrările s-au finalizat, iar stadionul a fost predat de Compania Naţională de Investiţii (CNI) către Clubul Sportiv Rapid. Recepţia noului stadion a fost făcută, fanii urmând să fie primiţi, în scurt timp, pe „bijuteria” din Giuleşti. Mai sunt câteva proceduri de urmat pentru a putea fi găzduite şi meciurile din Liga 1. „Maxim la sfârşitul lunii februarie cred că se va putea juca aici„, a dezvăluit preşedintele CS Rapid, Valentina Caciureac.

Proiectul de investiţii a vizat o serie de dotări care corespund omologării UEFA la categoria 4. Mai exact, noua arenă va putea găzdui meciuri de fotbal pentru antrenamente, meciuri amicale cu şi fără public, meciuri de fotbal cu public din cadrul cupelor europene şi al Ligii 1 de fotbal a României.

Pe lângă acestea, complexul sportiv pune la dispoziţie săli de antrenament (haltere, box, lupte), o sală de sport multifuncţională, sală de forţă şi de recuperare şi una de bowling. De asemenea, stadionul Giuleşti este prevăzut cu pistă de atletism, antrenament şi spaţii de cazare pentru sportivi.

În plus, complexul este dotat cu un sistem modern de jocuri de lumini tip DMX (Digital MultipleX) şi un sistem de iluminat pe faţada principală, cu posibilitatea integrării acestuia în sistemul de jocuri de lumini tip DMX. Totodată, zonele din spatele porţilor de fotbal au fost asigurate cu plase de protecţie, dată fiind distanţa mică dintre marginea terenului de joc şi limita gradenelor pentru spectatori.

Stadionul Rapid

Reclamă
Recomandări

Va câştiga România Grupa H a preliminariilor World Cup 2026?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

23:23

Norvegia – Danemarca e finala EHF EURO 2024! Suedia, victorie la limită pentru clasarea pe locul 5

23:11

„Credeam că Dumnezeu e neamț!” Marcel Răducanu, mesaj savuros despre grupa României din preliminariile pentru World Cup 2026

23:11

„Ne amăgim” Mihai Bordeianu, un car de nervi după Dinamo – Poli Iaşi 2-0. „Nu e ok un an în prima ligă, unul în Liga 2”

23:10

„E important!” Verdictul dat imediat după ce s-a stabilit programul României, din preliminariile World Cup 2026! Obiectivul fixat pentru „tricolori”

22:36

Zeljko Kopic, reacţie fermă după ce a dus-o din nou pe Dinamo pe primul loc: „Nimic nu s-a schimbat!” Replică pentru Gigi Becali

22:32

„Se vor uita și la mine!” Raul Opruț, cu gândul la echipa naţională după Dinamo – Poli Iaşi 2-0: ”Ştiu ce înseamnă”

1 VIDEOLando Norris va pleca din pole position în Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi. Piastri e pe locul 2, Sainz pe 3s 2 FotoMax Verstappen s-a dus direct la Oscar Piastri după cursa de la Abu Dhabi, în care campionul mondial l-a acroşat pe australian. Dezvăluirea pilotului McLarens 3 Loţi Boloni a spus totul despre situaţia lui Ianis Hagi: „Adevărul e că are lipsuri. Şi Gică Hagi avea ceva lipsuri”s 4 „Amărâtele astea ale noastre” Mariana Târcă cere o măsură radicală după Suedia – România 23-25: „În al doisprezecelea ceas!”s 5 Cota lui Ianis Hagi s-a prăbuşit. Cât a ajuns să valoreze mijlocaşul lui Rangerss 6 Jucătoarele din topul mondial care s-au opus ca Simona Halep să îşi primească înapoi clasamentuls

7 combinații de zodii părinți-copii. Ce spun astrele

Portalul energetic 12/12 se deschide pentru zodii. Ce trebuie să facă nativii pentru a profita de această oportunitate

Citește și