Giani Kiriţă continuă tirada la adresa lui Dusan Uhrin, după ce Dinamo a retrogradat în Liga 2. Echipa din Ştefan cel Mare va juca în eşalonul secund pentru prima dată în cei 74 de ani de istorie, iar fostul campion din Ştefan cel Mare a fost, din nou, un car de nervi.
“Mi-a povestit chiar Gică Mihali, care a vorbit cu Uhrin. Au venit fostele glorii să vorbească cu jucătorii. Cu toate că jucătorii nu înțelegeau nimic… îi luau la mișto, dar oamenii au venit din dorința de a face bine. Și Dusan Uhrin a zis: ‘Nu veniți pentru că puneți presiune pe echipă’.
Giani Kiriţă continuă tirada la adresa lui Dusan Uhrin
Pe cine să pui, mă, presiune? Pe ce? Ai numai gloabe în echipă, ăștia nu înțeleg nici de bine, nici de rău. Chiar dacă veneau, nu se întâmpla nimic. Tu, Dusan Uhrin, n-ai voie niciodată în viața ta să le vorbești așa fostelor glorii.
Dusan Uhrin mi s-a părut atât de rece, parcă nici nu-i părea rău că Dinamo a retrogradat. N-am văzut să-i pară rău, ați retrogradat niște nume, niște oameni care au făcut istorie pentru clubul ăsta. Dusan Uhrin a refuzat preparator fizic, el face, el drege, nu vrea pe nimeni în jur. E un antrenor care n-a câștigat nici măcar la pufuleți. Serios! Un antrenor care n-a avut nicio performanță. Nu a avut nimic, dar de fiecare dată când a fost sunat, el a fost cu băgăjelul acolo.
Stai puțin, ai venit de patru ori la Dinamo. Băi, dar l-ați sunat pe Florentin Petre, pe omulețul ăla care antrena la Brăila și se chinuia? E dinamovist și poate să fie antrenor. Cu spiritul ăla mai aduna câțiva. De ce nu aducem foștii dinamoviști? De ce nu l-a sunat pe Claudiu Niculescu? Măcar retrogradam cu ai noștri”, a răbufnit Giani Kiriţă, potrivit digisport.ro.
„Câinii” rup tăcerea după ce Dinamo a retrogradat în Liga 2
„Câinii” rup tăcerea după ce Dinamo a retrogradat în Liga 2. Vlad Morar, marcatorul unicului gol al dinamoviştilor în barajul cu Universitatea Cluj, scor 1-3, a reacţionat după cel mai negru moment din istoria grupării din Ştefan cel Mare.
Niciun jucător nu a vorbit după returul barajului cu „U” Cluj, iar Vlad Morar a rupt tăcerea. Atacantul a vorbit despre presiunea pe care „câinii” au avut-o la baraj, dar şi despre viitorul său.
„Vreau să iau o săptămână vacanță, să uit de tot ce a fost acest an. Și la Mediaș, și la Dinamo, a fost dificil. După voi lua o hotărâre cu ceea ce voi face. A fost o presiune mare pe noi, dar cel mai dureros e pentru suporteri, pentru ei și tot ce înseamnă Dinamo. Sunt fantastici și nu meritau să-și vadă echipa cum retrogradează. Noi, fotbaliștii, ne găsim contracte.
Da, este adevărat, s-a discutat ceva. Nu m-ar tenta să merg în Indonezia. Totuși, dacă ar fi un contract super-bun, m-aș gândi, dar la ceea ce mi-au oferit ei, nu se pune problema. Momentan nu am vorbit cu domnul Zăvăleanu nimic pentru a continua și în Liga a 2-a”, a declarat Vlad Morar, potrivit playsport.ro.
- Giani Kiriţă continuă tirada la adresa lui Dusan Uhrin
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- FCSB U19 a pierdut dramatic calificarea în 16-imile UEFA Youth League. Eșec la penalty-uri cu Puskas Akademia
- Scandal în fotbalul românesc. FRF investighează un meci suspect de blat cu scenariul “2 pauză / 1 final”
- Ionel Ganea și decizia luată la șase luni de la decesul copilului său: „Te vom iubi mereu, îngeraș”
- Ce lovitură pentru Real Madrid! S-a “rupt” şi va lipsi 4 luni
- „Fotbal corupt și politizat!” Investitoarea suedeză din Liga 3 se retrage și dă cărțile pe față: „Nu umblăm cu BMW și Mercedes”































