Închide meniul

Lista neagră a lui Bergodi! Doi oameni de bază sunt pe făraş la Craiova

Antena Sport Publicat: 6 august 2020, 15:34 / Actualizat: 12 mai 2021, 10:12

Comentarii
Lista neagră a lui Bergodi! Doi oameni de bază sunt pe făraş la Craiova

Jucătorii Universităţii Craiova în timpul unui meci

După îndepărtarea lui Florin Gardoş căruia i-a expirat contractul, Vătăjelu şi Mateiu par să fie următorii ţinând cont de prestaţiile modeste din meciul decisiv pentru titlu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Vătăjelu şi Mateiu – printre cei mai bine plătiţi din lot

Comparativ cu modul în care s-au descurcat jucători clujeni cu experienţă precum Deac şi Camora, fotbaliştii oltenilor au părut pierduţi sub presiunea clară a momentului.

În plus, Vătăjelu şi Mateiu sunt printre cei mai bine plătiţi jucători ai Craiovei, cu salarii de peste 10.000 de euro lunar, conform prosport. Prin comparaţie, Valentin Mihăilă, una dintre piesele principale din Bănie, câştigă mai puţin de jumătate din această sumă.

Vătăjelu, de nerecunoscut după aventura din Cehia

În meciul decisiv cu CFR, absenţa lui Bancu a făcut ca Vătăjelu să fie din nou folosit pe postul pe care s-a consacrat, acela de fundaş stânga, el nereuşind însă să îşi facă simţită prezenţa.

Bogdan Vătăjelu era considerat una dintre speranţele oltenilor, având acum câţiva ani prestaţii care l-au adus şi în anturajul echipei naţionale.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:48
La ce echipă vrea să se transfere Robert Lewandowski. Atacantul a început deja discuțiile
19:24
„Dacă ne luăm după loturi, ar trebui să nu ne mai prezentăm”. Gică Popescu știe care e atuul României în barajul cu Turcia
19:12
Andrei Nicolescu nu a stat pe gânduri, când a fost întrebat de transferul lui Blănuță: „Da”
19:05
Alexandru Dobre, anunț despre viitorul lui la Rapid după ce a aflat că va fi urmărit la derby-ul cu FCSB
18:55
VIDEODeian Sorescu, gol atipic în Rizespor – Gaziantep! Cum a punctat fotbalistul român
18:33
„A fost o onoare”. Cosmin Olăroiu, mesaj de adio înaintea posibilei plecări de la naționala Emiratelor Arabe Unite
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 3 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 4 Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident 5 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el 6 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028
Citește și