„Mi-e și frică”. Mihai Stoica, replică acidă pentru Dan Petrescu: „E vina mea că l-am ironizat? Eu îl fac geniu, iar el se supără pe mine”. Ce le-a transmis ultrașilor de la FCSB
De Antena Sport
Publicat: 8.02.2022, 23:49
Oficialul roș-albaștrilor l-a ironizat din nou pe tehnicianul campioanei. A ținut să asigure că nu se teme că ar putea avea de suferit și l-a „taxat” pe Dan Petrescu la scurt timp după ce gruparea din Gruia a remizat cu UTA, scor 0-0.
Mihai Stoica i-a răspuns lui Dan Petrescu
„Mi-e și frică să spun ceva că mă ceartă Petrescu. Păi eu îl fac geniu, iar el se supără pe mine. Păi e vina mea că l-am ironizat că a spus că are prea puține zile ca să pregătească jocul?„, a declarat Mihai Stoica la telekomsport.ro.
MM a avut un mesaj și pentru ultrașii care i-au cerut demisia lui Toni Petrea în acest an. Îi așteaptă în număr mare la stadion, chiar dacă a fost și el vizat de scandările lor.
„Am mai trăit momente din astea, dar nu e bine să se facă astfel de lucruri, pentru că fotbalul e făcut pentru suporteri, mai ales acum într-o perioadă cu pandemia, cu 30% din stadion… nu se face așa.
Pe noi ne înjură Peluza Nord, ne strigă demisia, dar eu tot vreau să vină. Fără suporteri nu e niciun farmec la fotbal, acesta e adevărul. Și noi era să batem, atunci la 2-2, chiar când ei ne înjurau și ne strigau demisia. Dar, repet, tot vreau ca ei să vină și mereu am vrut să fie stadionul plin cu suporteri„, a transmis managerul general al lui FCSB.
FCSB joacă azi, în deplasare, cu Academica Clinceni. Meciul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro. Roș-albaștrii au o nouă șansă de a se apropia la șase puncte de liderul CFR Cluj, după ce s-au încurcat etapa trecută cu FC U Craiova 1948.
Dan Petrescu a răbufnit la adresa lui Mihai Stoica: „Vezi-ţi de echipa ta!”
„Bursucul” nu a mai rezistat și a răbufnit la adresa celui cu care a colaborat la Unirea Urziceni. Petrescu cere ca oficialii Federației și Ligii Profesioniste de Fotbal să se sesizeze și să-l cheme la Comisii pe MM.
„E un conducător de la altă echipă care lucrează la o televiziune şi critică antrenorul echipei campioane. Mi se pare incredibil. Eu nu am dat niciodată într-un adversar, nu spun nimic de ei. Ori lucrează la o echipă, ori la o televiziune. Nu înţeleg… Federaţia, Liga, nu se sesizează. Eu sunt atacat zilnic de acest personaj care lucrează la o echipă, dar şi la o televiziune. Nu vreau să spun despre cine este vorba (n.r. – întrebat dacă este vorba de oficialul FCSB, Mihai Stoica). Vreau să mă apăr. Este singura ţară din lume în care este permis aşa ceva. Acest personaj a stat doar în România, eu am fost în multe ţări, peste tot. Nu există aşa ceva.
Vezi-ţi de echipa ta. Stai la televiziunea ta sau la echipa ta. În fiecare săptămână are ceva despre mine. Este incredibil. Şi clubul lui ar trebui să reacţionez, mi se pare anormal să fiu luat la mână. Dacă nu lucra la echipă şi era ziarist ca voi, putea să scrie orice. Dacă voia să scrie că sunt prost, putea să scrie, ziaristul are dreptul să scrie, dar un om care lucrează la o echipă rivală, nu mi se pare normal„, a spus Dan Petrescu la conferința de presă de înaintea meciului cu UTA.
Antrenorul lui CFR Cluj a fost criticat de Mihai Stoica pentru modul în care s-a plâns de programările meciurilor din Liga 1.
- Mihai Stoica, contre cu Dan Petrescu
- Mesaj acid al managerului general de la FCSB
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY