Ovidiu Burcă, înainte de derby-ul pentru play-off Dinamo – Poli Timișoara: „Suntem pregătiți! Ne-am dorit să ajungem aici!”

De Alexandru Ivan
Publicat: 10.03.2023, 16:33

Ovidiu Burcă, în timpul unui meci pentru Dinamo

Ovidiu Burcă este antrenorul lui Dinamo din vara lui 2022

Ovidiu Burcă, în timpul unui meci pentru Dinamo / Hepta

Burcă a precizat că așteaptă sprijinul fanilor dinamoviști și e optimist că echipa sa poate să-și îndeplinească obiectivul.

Reclamă

Ovidiu Burcă, înainte de derby-ul pentru play-off, Dinamo – Poli Timișoara

„Ne aşteaptă ultima finală din această parte de campionat. Noi ne-am dorit foarte mult să ajungem la momentul ăsta. Puţini au crezut că putem realiza lucrul ăsta, acum suntem în faţa unui meci de accedere în play-off şi asta ar fi cumva pentru noi un obiectiv intermediar pe care ar trebui să-l bifăm.

Reclamă

Jucăm cu un rival clasic, de aceea va avea o altă încărcătură meciul, e o rivalitate cunoscută în fotbalul românesc. Cred că suntem pregătiţi. Nu aş vrea să vorbesc despre meciul ăsta ca şi cum ar fi meciul meciurilor, este un moment important al clubului, ne-am dorit să ajungem la momentul ăsta şi ar fi extraordinar să bifăm acest moment.

Ne dorim să ne reconectăm cu fanii, să readucem la viaţă spiritul lui Dinamo. În mod natural, Arcul de Triumf a devenit un stadion sold-out. Şi de aici şi cererea de bilete pentru meciul acesta. Întotdeauna fanii sunt esenţiali, mai ales în meciurile de acasă, sper să fie un astfel de meci, să ne dea energie, să ne dea curaj. Cunosc suporterii de la Timişoara şi pe cei de la Rapid, dar şi pe ai noştri şi cred că va fi un spectacol frumos”, a spus Ovidiu Burcă, la conferința de presă dinaintea meciului.

Ovidiu Burcă, despre noii investitori de la Dinamo

Antrenorul lui Dinamo susține că venirea noilor investitori a ridicat moralul în cadrul clubului. Ovidiu Burcă a dezvăluit că jucătorii și-au primit deja un salariu restant.

„A fost o perioadă de incertitudine, dar noi am fost liniştiţi. Mă aşteptam să apară oameni interesaţi să investească la acest club. Cred că odată cu venirea noilor acţionari şi băieţii s-au mai liniştit, au ieşit din nebuloasa care învăluia clubul în ultimul timp. Avem garanţie că tot ceea ce înseamnă plăţi pentru obţinerea licenţei pentru anul viitor vor fi rezolvate.

În conturile tuturor săptămâna trecută a intrat un salariu restant. Probabil că o să avem şi o primă, aşa este când intri în play-off, când bifezi un obiectiv intermediar, performanţa vine la pachet cu recompensa financiară”, a mai spus Ovidiu Burcă.

Toate biletele la Dinamo – Poli Timişoara s-au vândut în doar 24 de ore

Va fi nebunie totală la Dinamo – Politehnica Timişoara, meci ce se va disputa pe stadionul „Arcul de Triumf”, duminică, de la ora 13.00. Cu o victorie, Dinamo este calificată în playoff-ul pentru promovare.

Fanii au cumpărat toate biletele.

„SOLD-OUT. Meciul Dinamo București vs Politehnica Timișoara se va disputa cu „casa închisă”, toate biletele puse în vânzare, online la Tribuna VIP, Tribuna 1, Tribuna 2 și PCH fiind epuizate în 24 de ore. „Finala” pentru play-off se joacă duminică, de la ora 13:00, pe noul stadion „Arcul de Triumf”. AICI E DINAMO!”, au anunţat dinamoviştii pe reţelele de socializare.

Reclamă

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
12:08 Gigi Becali îl umple de bani pe Elias Charalambous, după ce FCSB a devenit campioana României: „E atât de credincios!” 11:56 FC Porto – Sporting LIVE VIDEO (22:30) în AntenaPLAY! Meciul zilei din Liga Portugal 11:38 Video„Simona Halep în acţionariat la Farul?” Stere Halep a făcut anunţul imediat după ce FCSB a devenit campioana României 11:16 Anunţul momentului în fotbalul românesc, la 12 ore după ce FCSB a cucerit titlul: „Va reveni la Steaua. Sunt discuţii” 10:47 FotoFCSB a sărbătorit pe manele titlul! Tavi Popescu, „transformat” pe dedicaţia lui Florin Tănase. Miculescu a „aruncat” cu bani! 10:21 Andre Villas-Boas este noul preşedinte de la FC Porto! A pus capăt unei domnii de peste 40 de ani 10:05 Foto„Campioanele din spatele campionilor!” Iubitele şi soţiile jucătorilor de la FCSB au radiat de fericire la sărbătoarea de titlu 9:56 Video„Ai cuvintele la tine, copile” Darius Olaru, schimb de replici savuros cu Alex Băluţă. Imagini memorabile cu jucătorii de la FCSB 9:02 Gabi Balint, ironie uluitoare după ce FCSB a câştigat titlul! Mesajul care îi va provoca o criză de nervi lui Gigi Becali 8:48 Foto„Prințișorul Craiovei”, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: „Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!” Vezi toate știrile

Horoscopul lunii mai 2024. Nativii vor găsi timp pentru dezvoltare personală și socială

Zodii cuceritoare. Nativii care te vor fermeca de la prima întâlnire

Citește și