Angel Di Maria, golul sezonului în UEFA Champions League! Starul argentinian a marcat din corner în Salzburg – Benfica
De Alex Masgras
Publicat: 12.12.2023, 23:35
Angel Di Maria, golul sezonului în UEFA Champions League! Starul argentinian a deschis scorul în minutul 32 al partidei de la Salzburg, în ultima etapă a grupelor UEFA Champions League.
Di Maria a fost omul primei reprize. El a pasat decisiv şi la reuşita lui Rafa Silva din minutul 45+1, care a dus scorul la 2-0.
Angel Di Maria, golul sezonului în UEFA Champions League
Angel Di Maria este în formă maximă. Starul argentinian al celor de la Benfica a deschis scorul în minutul 32 al meciului de la Salzburg. Di Maria a înscris direct din corner, cu o execuţie superbă.
În minutul 45+1, Angel Di Maria a contribuit şi la golul al doilea marcat de portughezi. El i-a pasat lui Rafa Silva, care a dus scorul la 2-0, chiar înainte de pauză.
Angel Di Maria are un sezon foarte bun la Benfica. El a marcat 8 goluri în 19 partide în toate competiţiile şi a pasat decisiv de 2 ori. Cu toate acestea, el traversa o perioadă complicată în Liga Portugal, competiţie transmisă LIVE în AntenaPLAY. El nu mai marcase în campionatul intern de pe 29 septembrie, atunci când Benfica a învins FC Porto cu 1-0. De altfel, acesta este primul gol al lui Di Maria în acest sezon de UEFA Champions League.
Angel Di Maria a revenit la Benfica în această vară. El a semnat din postura de jucător liber de contract, după despărţirea de Juventus.
Benfica a fost prima sa echipă în Europa, el venind de la Rosario Central, din ţara sa natală. În cariera sa, campionul mondial cu Argentina în 2022 a mai evoluat pentru Real Madrid, Manchester United, PSG şi Juventus, înainte de revenirea la Lisabona.
Cristi Chivu a calificat Inter U19 în primăvara europeană!
Cristi Chivu continuă să facă o treabă foarte bună la Inter Primavera. Echipa de U19 a finalistei UEFA Champions League din sezonul trecut a obţinut calificarea în primăvara europeană UEFA Youth League.
În ultimul meci din faza grupelor, echipa lui Cristi Chivu a obţinut o victorie la limită în faţa celor de la Real Sociedad, scor 1-0. Italienii au primit o mână de ajutor şi din partea celor de la Salzburg, care au învins Benfica cu 4-2, astfel încât Inter a încheiat pe locul secund grupa, cu 7 puncte. Benfica s-a clasat pe locul 3, cu 6 puncte, în timp ce Real Sociedad a adunat 4 puncte.
Aceasta a fost şi prima victorie a echipei lui Cristi Chivu, care terminase la eglaitate în 4 meciuri şi pierduse o partidă, în primele 5 etape.
În ciuda victoriei, jucătorii lui Cristi Chivu au avut mari emoţii. Partida dintre Salzburg şi Benfica s-a jucat după meciul Inter – Real Sociedad, astfel încât au urmărit cu sufletul la gură evoluţia scorului din cealaltă partidă.
- Angel Di Maria a marcat din corner
- Argentinianul a marcat golul sezonului în UEFA Champions League
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY