City – Real Madrid 4-3 | Reacţiile lui Carlo Ancelotti şi Pep Guardiola, după nebunia din Manchester! „Aceşti jucători nu îşi pierd minţile” / „Am jucat un meci fantastic!”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 27.04.2022, 0:50
Reacţiile lui Carlo Ancelotti şi Pep Guardiola, după Manchester City – Real Madrid. Cele două echipe au oferit o „simfonie” de fotbal. Trupa lui Guardiola a câştigat cu 4-3 la capătul unui meci de poveste. Tehnicianul celor de la Real Madrid, Carlo Ancelotti, a recunoscut că echipa sa nu a făcut un joc bun şi a recunoscut probleme uriaşe din defensivă pe care echipa sa le-a avut.
Carlo Ancelotti nu şi-a pierdut speranţa şi crede că echipa sa se poate califica în finală. Ancelotti mai spune că Real Madrid trebuie să îşi rezolve problemele în defensivă pentru se califica în marea finală.
Carlo Ancelotti, după Manchester City – Real Madrid 4-3: „Nu ne-am apărat bine”
„Pentru noi am ieșit din acest prim joc cu un rezultat care nu este bun, pentru că am primit patru goluri, nu ne-am apărat bine. Ce trebuie să facem este să ne apărăm mai bine, este un rezultat care se poate schimba în tur. E o echipă foarte puternică, a arătat-o în seara asta. A te apăra mai bine este cheia pentru a ajunge în finală.
Acești jucători nu își pierd mințile când lucrurile sunt dificile. Primele 20 de minute au fost foarte dificile, dar după aceea am reușit – încet, încet – să revenim în joc și să ne păstrăm șansele de calificare deschise.”, a spus Carlo Ancelotti după Manchester City – Real Madrid 4-3.
Pep Guardiola, după Manchester City – Real Madrid 4-3: „A fost un joc fantastic”
Şi Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City, a avut un un discurs critic la adresa modului în care echipa sa s-a apărat. Totuşi, antrenorul celor de la City a spus că nvelul a fost unul fantastic, iar Real Madrid este o echipă „incredibilă”.
„A fost un joc fantastic din ambele părți. Am făcut multe lucruri bune. Din păcate, am primit golurile și am fi putut înscrie mai multe. Am jucat un meci fantastic împotriva unei echipe incredibile„, a spus şi Pep Guardiola.
Karim Benzema, prima reacţie după „dubla” din Manchester City – Real Madrid 4-3
Karim Benzema a avut o evoluţie magnifică în Manchester City – Real Madrid, scor 4-3, în manşa tur a semifinalelor UEFA Champions League. Goglgheterul „galacticilor” a reuşit două goluri pe Etihad şi menţine şansele echipei lui Ancelotti înaintea returului de pe Santiago Bernabeu.
Benzema a ajuns la 14 reuşite în această ediţie a Ligii Campionilor şi este golgheterul la zi din cea mai importantă competiţie continentală. L-a depăşit pe Robert Lewandowski şi a ajuns la 41 de goluri în acest sezon, în toate competiţiile.
„O înfrângere nu este niciodată bună pentru că suntem în Champions League. Cel mai important lucru este că nu am predat niciodată armele, suntem cu toţii implicaţi până la final. Acum trebuie să mergem pe Bernaveu şi vom avea nevoie de fanii noştri pentru a face ceva magic, adică să câştigăm.
Putem spune că ne-a lipsit puţin din toate în acest joc… puţină ambiţie, presiune, încredere„, a declarat Karim Benzema, potrivit uefa.com.
Manchester City – Real Madrid 4-3. ULUITOR! Meci de poveste în semifinalele Champions League, cu Istvan Kovacs la centru
Manchester City – Real Madrid, scor 4-3, a fost capul de afiş al semifinalelor din UEFA Champions League. Cele două formaţii s-au întâlnit pe „Etihad Stadium”, într-un meci care a putut fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Istvan Kovacs a fost la centru şi a arbitrat fără greşeală în confruntarea în care s-au înscris şapte goluri. Starurile lui Pep Guardiola au obţinut o victorie uriaşă şi sunt favorite înaintea returului de pe Santiago Bernabeu. Au marcat: De Bruyne ‘2, Gabriel Jesus ’11, Foden ’53, Silva ’74 / Benzema ’33, ’82 (p), Vinicius ’55.
- Reacţiile lui Ancelotti şi Guardiola
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- PAOK - Levadiakos e live în AntenaPLAY, duminică, de la 19:30
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY