Echipa naţională din Republica Democrată Congo a învins joi seara, pe teren neutru, scor 1-0, echipa naţională a Camerunului şi va juca împotriva Nigeriei în finala play-off-ului african de calificare la Cupa Mondială 2026.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pe Stadionul Al-Barid, din Rabat, naţionala congoleză s-a impus printr-un gol marcat de fundaşul lui Lille, Chancel Mbemba, în minutul 90+1.

Camerun, OUT din preliminariile pentru Mondial

Camerun l-a avut pe banca de rezerve şi pe Devis Epassy, portarul echipei Dinamo Bucureşti. RD Congo merge astfel în finala play-off-ului african de calificare la Cupa Mondială din 2026, finală care se va disputa marţi, şi în care congolezii vor juca împotriva Nigeriei, potrivit news.ro.

Echipa câştigătoare a acestei finale se va califica la turneul inter-confederații de playoff, unde pot da inclusiv peste Emiratele Arabe Unite, selecționata lui Cosmin Olăroiu. Până atunci, echipa românului va avea de jucat returul barajului asiatic contra Iraqului, după ce în tur cele două au terminat la egalitate, scor 1-1.