Pep Guardiola a câștigat lupta cu Real Madrid și Barcelona! Va transfera la Manchester City un puști minune de 17 ani
De Viviana Moraru
Publicat: 24.12.2023, 19:51
Pep Guardiola a câștigat lupta cu Real Madrid și Barcelona și e gata să transfere un puși minune de doar 17 ani la Manchester City. Campioana Angliei îl va transfera pe Claudio Echeverri.
Manchester City va realiza astfel primul transfer al iernii, la doar câteva zile după ce a câștigat pentru prima dată în istorie Campionatul Mondial al Cluburilor.
Pep Guardiola a câștigat lupta cu Real Madrid și Barcelona
Conform jurnalistului italian Fabrizio Romano, negocierile dintre oficialii lui Manchester City și cei ai lui River Plate, au intrat în stadiul final, pentru un transfer al lui Claudio Echeverri.
Însă, chiar dacă cele două cluburi se vor înțelege în privința unui gtransfer, Echeverri va rămâne sub formă de împrumut la River Plate, așa cum Manchester City a procedat și când l-a transferat pe Julian Alavrez, de la aceeași echipă argentiniană.
Oficialii lui Manchester City vor plăti nu mai puțin de 20 de milioane de euro în schimbul puștiului minune argentinian, în vârstă de 17 ani. În această sumă sunt incluse și bonusuri de performanță.
Claudio Echeverii, mijlocaș de 17 ani, evoluează la River Plate, fiind promovat la prima echipă în vara acestui an. Puștiul minune sud-american a bifat șase meciuri în acest sezon, reușind să ofere o pasă decisivă. Argentinianul este cotat la suma de 12 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate.
Reacţia genială a lui Pep Guardiola, după ce Manchester City a câştigat CM al Cluburilor
Reacţia lui Pep Guardiola, după ce Manchester City a câştigat Campionatul Mondial al Cluburilor, nu a întârziat să apară. Managerul catalan al campioanei Angliei s-a declarat extrem de mulţumit de rezultatele pe care le-a avut în ultimii opt ani.
Pep Guardiola a fost în extaz, după ce şi-a adjudecat un nou trofeu alături de Manchester City. Acesta a declarat că simte că şi-a încheiat „treaba” pe banca „cetăţenilor”, după rezultatele din ultimii opt ani.
Managerul catalan al campioanei din Premier League a mai afirmat că are nevoie de o nouă „carte”, dând de înţeles că nu se opreşte aici şi ţinteşte noi trofee.
„Am câștigat toate titlurile, nu mai avem nimic de câștigat, am senzația că am terminat treaba, s-a terminat. Ultimii opt ani s-au terminat. Am încheiat un capitol. Vreau să împărtăşesc asta cu toţi jucătorii care ne-au antrenat, toţi antrenorii – Enzo Maresca, Mikel Arteta.
Este timpul să ne odihnim puţin de Crăciun şi să cumpăr o carte nouă și să încep să o scriu din nou o poveste”, a declarat Pep Guardiola, conform presei din Anglia.
- Pep Guardiola a câștigat lupta cu Real Madrid și Barcelona
- Manchester City, prima lovitură a iernii
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY