Cosmin Contra (50 de ani), fost selecţioner al României în perioada septembrie 2017 – noiembrie 2019, l-a felicitat pe Cristi Chivu (45 de ani) pentru parcursul acestuia de pe banca Interului.
Chivu a învins cu 2-1 formaţia patronată de Dan Şucu (62 de ani), Genoa, şi a revenit pe primul loc în Serie A. Inter a profitat de egalul făcut de Milan, 2-2 cu Sassuolo, şi a urcat din nou pe prima poziţie în Serie A. Nerazzurrii au 33 de puncte, cu unul peste Milan şi cu două peste campioana Napoli.
Contra: „Ce face Cristi la Inter e extraordinar”
„Ce face Cristi la Inter este extraordinar pentru antrenorul român și nu pot decât să mă bucur și să-i țin pumnii la fiecare meci pe care îl joacă Inter, să câștige fiecare meci pentru a demonstra că antrenorul român este în stare să conducă la cel mai înalt nivel.
Felicitări lui Chivu, baftă în continuare. Chiar dacă nu răspunde la telefon, nici măcar la mesaje, că așa e el, dar îi transmit pe această cale că toți foștii lui colegi de la echipa națională suntem alături de el și îi ținem pumnii la fiecare meci”, a declarat Cosmin Contra pentru digisport.ro.
Contra antrenează în prezent în Qatar, pe Al-Arabi. El a preluat pe 15 octombrie formaţia qatareză. După 10 etape, Al-Arabi e pe locul 6 în prima ligă din Qatar, cu 16 puncte acumulate. Contra le-a antrenat în trecut pe Al-Kholood (Arabia Saudită), Damac (Arabia Saudită), Al-Ittihad (Arabia Saudită), Dinamo, naţionala României, Alcorcon, Getafe sau Petrolul.
După ce a antrenat-o o perioadă lungă pe Inter Primavera, cu care a luat şi titlul în Italia, Cristi Chivu a fost numit antrenor al Parmei, pe care a salvat-o de la retrogradare în sezonul trecut. După plecarea lui Simone Inzaghi în Arabia Saudită, la Al-Hilal, Cristi Chivu a fost numit antrenorul principal al echipei pentru care a evoluat ca jucător şi cu care a reuşit o triplă istorică în sezonul 2009-2010. Chivu a cucerit 9 trofee importante ca jucător, printre care 3 titluri în Italia. A fost căpitanul naţionalei României. Chivu a evoluat la EURO 2000 şi EURO 2008, la EURO 2000 deschizând scorul în meciul cu Anglia, care i-a dus pe tricolori în sferturile Europeanului.
- Inter Milano, transfer de senzaţie! Internaţionalul care a fost la Mondial a fost prezentat oficial la echipa lui Chivu
- Walter Zenga nu are dubii în privinţa lui Cristi Chivu şi a lui Inter: „De departe”
- Mutarea anunţată oficial de Interul lui Cristi Chivu
- A sosit la Milano și semnează cu Inter. Lovitura dată de echipa lui Cristi Chivu
- A plecat de la Inter şi va semna cu o rivală din Serie A. Lovitură pentru Cristi Chivu

































