Închide meniul

Simona Halep a anunţat care sunt următoarele turnee la care va participa după Australian Open 2022

Antena Sport Publicat: 24 ianuarie 2022, 11:59

Comentarii
Simona Halep a anunţat care sunt următoarele turnee la care va participa după Australian Open 2022

Getty Images

“Încerc să mă recuperez după această perioadă lungă, de două luni, în care am dat zilnic ce am avut mai bun, și să revin sănătoasă la următorul turneu, gata să lupt din nou. Urmează 2-3 zile de pauză, sunt epuizată. Voi merge la Dubai (n.r. – 14-19 februarie), Doha (20-26 februarie), sper să fac treabă și acolo.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Consider că am ajuns la un nivel destul de bun în 2-3 luni, sunt bucuroasă de ceea ce se întâmplă. Dacă dau tot ce am mai bun, sunt împăcată, termin ziua cu bine. Nu am idee cine va câștiga acest turneu. Nu știu cât va mai câștiga Alize, cu siguranță va resimți și ea meciul de astăzi, dar am încredere că va continua să lupte. Îi doresc succes”, a spus Simona, pentru eurosport.ro.

Simona Halep, cădere în clasamentul WTA

Simona Halep a pierdut un meci dramatic în fața lui Alize Cornet, iar eliminarea din faza optimilor de finală de la Australian Open îi va aduce o coborâre în clasamentul WTA.

Simo a început turneul de la Antipozi pe numărul 15 WTA, iar acum, în clasamentul LIVE, se află pe poziția a 23-a, pierzând 540 de puncte. Simona mai poate coborî, în funcție de rezultatele pe care jucătoarele rămase în turneul de la Melbourne.

Simona Halep – Alize Cornet 4-6, 6-3, 4-6 | Simo, înfrângere dureroasă la Australian Open 2022

Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4, de franţuzoaica Alize Cornet, locul 61 WTA, în optimile de finală ale Australian Open.

Reclamă
Reclamă

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 328.000 de dolari australieni (207.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
18:35
FotoFenomenal! Echipa de liga a treia care are aproape 25.000 de fani la fiecare meci
18:30
“Dacă e lăsat baltă..”. Real Madrid, criticată de Bayer Leverkusen pentru situația în care se află Xabi Alonso
18:15
LIVE SCOREFarul Constanța – UTA Arad 1-0. Vînă, gol superb! Luptă aprigă pentru play-off la Ovidiu
18:01
“Ceilalți să joace cu frică împotriva lui Dinamo!”. Un fost jucător al “câinilor”, încântat de echipa lui Kopic
17:54
“Nu răspunde la telefon” Un fost selecţioner al României, mesaj pentru Cristi Chivu: “Îi transmit prin voi”
17:34
“Cum putem uita cel mai mare scandal din istorie?”. Florentino Perez, un nou atac dur către Barcelona
1 Conducerea Rapidului s-a decis! Asalt pentru fotbalistul de la Oțelul. Gălățenii solicită o sumă uriașă 2 Fotbalistul semnează astăzi cu FCSB. Mutarea surprinzătoare făcută de Gigi Becali 3 Decăderea unui milionar al României. Cum a nenorocit 20 de milioane de euro. Meme Stoica: “Nu mai știu nimic de el” 4 Clubul uriaş care îl transferă pe Louis Munteanu de la CFR Cluj. Suma uriaşă anunţată! “Se poate face” 5 Şase fotbalişti vin la FCSB. Gigi Becali a făcut anunţul: “Bombe!” Decizie şi cu Louis Munteanu 6 Ionuț Radu, după ce a apărat penalty-ul vedetei de 60 de milioane de euro: “Este un sentiment unic”
Citește și