Simona Halep s-a retras de la turneul din Portugalia! Anunţul făcut de fostul număr 1 WTA: „Nu vreau să grăbesc lucrurile”
Publicat: 11.04.2024, 23:10.
Simona Halep s-a retras de la turneul de la Oeiras, din Portugalia. Acesta ar fi trebuit să fie al doilea turneu la care românca trebuia să participe, după revenirea în tenis.
Iniţial, Halep acceptase invitaţia organizatorilor. Simona Halep a decis să nu participe de la turneul de la Oeiras, după ce primise un wild-card din partea organizatorilor.
Simona Halep s-a retras de la turneul de la Oeiras, din Portugalia
Update 23:10: Simona Halep a oferit şi prima reacţie, după ce s-a retras de la Oeiras:
„Schimbare de planuri! Corpul îmi spune că are nevoie de mai mult timp pentru a se obişnui cu antrenamentele la intensitate maximă. Nu vreau să grăbesc lucrurile în timp ce îmi fac revenirea în circuit aşa că nu voi juca la Oeiras săpătmâna viitoare”, a scris Simona Halep, pe contul ei de Instagram.
Conform surselor AntenaSport, Simona Halep s-a accidentat la genunchi şi nu a vrut sub nicio formă să rişte să rateze turneul de la Madrid, care se va desfăşura în perioada 23 aprilie – 5 mai. Imediat cum a primit acest wildcard, Simona Halep a scris un mesaj pe rețelele de socializare, în care le-a mulțumit organizatorilor.
„Mulțumesc foarte mult, Madrid Open, pentru acest wild card. Madridul a fost mereu un turneu special pentru mine, cu amintiri plăcute. Sunt recunoscătoare că îmi pot face mai multe amintiri!”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
Simona Halep resimte povara suspendării, chiar dacă a fost „eliberată”
Simona a recunoscut că va trebui să dea totul şi pe plan mental pentru a trece peste această perioadă, în care a trebuit să se apere în faţa unor adversare, precum Caroline Woznicki.
„Acum, totul este bine, sunt curată, nu am făcut nimic greşit. Am demonstrat că realitatea este că sunt nevinovată. Asta mă face să mă simt foarte bine, dar nu e uşor să trec prin ce am trecut eu. Nu pot uita pe loc tot ce s-a întâmplat doar pentru că am fost declarată nevinovată.
Există un bagaj care probabil că va rămâne cu mine mai mult şi nu pot uita de la o zi la alta ce s-a întâmplat. Trebuie să controlez asta mai bine, să-mi controlez emoţiile. Dar sper ca bucuria mă va ajuta”, a spus Halep, citată de SNTV.
Simona Halep a revenit recent în clasamentul WTA. Ea a jucat la Miami primul turneu de după decizia TAS. A câştigat primul set cu Paula Badosa, dar a pierdut meciul. Pentru participarea la Miami, Halep a primit 10 puncte WTA. Simona Halep are nevoie de wild card-uri pentru a juca în turnee după decizia TAS.
- Simona Halep s-a retras de la turneul de la Oeiras, din Portugalia
- Care este motivul din spatele deciziei
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY