Sorana Cîrstea a părăsit atât turneul de simplu, cât şi cel de dublu de la US Open. La New York, românca a mai avut parte de o surpriză extrem de neplăcută.
Trofeul de la Cleveland i-a fost sustras din camera de hotel, iar românca a făcut apel, pe reţelele sociale, să îi fie înapoiat. Ea a precizat că, deşi nu are o valoare materială, trofeul este foarte important pentru ea, având o valoare sentimentală uriaşă.
Sorana Cîrstea a rămas fără trofeul de la Cleveland!
“Oricine mi-a furat trofeul de la Cleveland din camera 314 de la @thefiftysonesta (n.r: numele hotelului unde a fost cazată la New York), vă rog mi-l dați înapoi! Nu are valoare materială, ci doar valoare sentimentală! Voi fi foarte recunoscătoare. Mulțumesc, Sorana!”, a scris Sorana Cîrstea pe InstaStory.
Karolina Muchova a eliminat-o pe Sorana Cîrstea în turul 2 de la US Open, punând capăt unei serii de 8 victorii la rând pentru româncă. Între timp, şi singura româncă rămasă pe tabloul de simplu feminin, Jaqueline Cristian, a părăsit competiţia, în turul 3.
Pentru accederea în turul 2 la US Open, Sorana Cîrstea a primit un cec de 154.000 de dolari și 70 de puncte în clasamentul WTA. La turneul de Cleveland, Sorana Cîrstea a reuşit să câştige trofeul fără să piardă niciun set! Românca, ce dădea de înţeles că s-ar putea retrage la sfârşitul acestui an competiţional, traversează o perioadă de excepţie în tenis. Ea a ajuns până pe locul 57 WTA!
În acest sezon a încasat din premiile din tenis peste 800.000 de dolari. În vârstă de 35 de ani, Sorana Cîrstea a depăşit 10.5 milioane de dolari din tenis, de-a lungul carierei.
- Veste tristă despre Sorana Cîrstea: „Este prin Europa, pe la medici!”
- Novak Djokovic a ieşit din Top 10 ATP după 8 ani! Cum arată clasamentul băieţilor după US Open 2026
- Performanţă uriaşă realizată de Sorana Cîrstea, după ce a intrat în Top 15 WTA! Nimeni nu a mai reuşit aşa ceva
- E oficial! Sorana Cîrstea, cea mai bună clasare a carierei după US Open 2026
- „Eşti cel mai bun din lume acum?” Alexander Zverev, plin de fair-play după ce a câştigat US Open 2026! Răspunsul uriaş dat































