Închide meniul

Simona Halep se gândeşte deja la 2021. "A fost unul dintre cei mai dificili ani". Cine sunt supereroii ei

Iulian Focșăneanu Publicat: 5 decembrie 2020, 6:08

Comentarii
Simona Halep se gândeşte deja la 2021. "A fost unul dintre cei mai dificili ani". Cine sunt supereroii ei

Simona Halep a făcut retrospectiva anului 2020

Românca a încheiat sezonul pe a doua poziţie WTA. A cucerit trofeele turneelor de la Dubai, Praga şi Roma şi şi-a adăugat în conturi aproximativ 2 milioane de dolari. S-a infectat apoi cu coronavirus şi a fost tratată de medicii de la Spitalul Matei Balş. Lor a ţinut să le mulţumească.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Simona Halep: "Adevăraţii supereroi sunt angajaţii din domeniul medical"

"2020… ce ar mai fi de spus? A fost unul dintre cei mai dificili ani din viețile noastre. Când ne-a fost luat tenisul, am făcut un pas în spate și am realizat cât de recunoscătoare eram față de sportul pe care îl iubesc şi din care îmi câștig existența.

Am fost mândră să revin, să câștig două titluri, să ajung să am 17 victorii consecutive și să termin în Top 4 pentru al 7-lea an la rând.

Vreau să mulțumesc echipei mele pentru toată munca depusă și pentru sacrificiile făcute în acest an. Nu a fost ușor, dar am învățat cu toții multe lucruri. Totuși, adevăraţii supereroi din acest an sunt angajații din domeniul medical, care luptă pentru noi în fiecare zi.

Aștept cu nerăbdare să vă văd pe toți în sezonul 2021", a transmis Simona Halep prin intermediul contului ei de Facebook.

Reclamă
Reclamă

Simona Halep se pregăteşte pentru sezonul următor. Deja a anunţat că participă la ediţia din 2021 de la Australian Open. Românca de 29 de ani este cea mai importantă jucătoare care până acum a dat asigurări că va fi la Antipozi la primul Grand Slam al anului.

"Cu siguranţă Simona Halep va veni la Melbourne, la Australian Open", a fost anunţul pe care chiar Darren Cahill.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:58
Legenda Craiovei l-a distrus pe Filipe Coelho, după eșecul de la Atena: „Bagă-l, Mister, pe Nsimba! Mesajul a fost clar”
0:53
Andrei Rațiu și Bogdan Racovițan, calificați în optimile Conference League. Victorii pentru Rayo și Rakow
0:47
Răzvan Marin, mesaj pentru Universitatea Craiova după victoria cu AEK Atena: „Să aibă baftă în campionat”
0:38
Filipe Coelho, fără cuvinte după AEK – Univ. Craiova 3-2: „Nu pot explica. Nu meritam asta”
0:36
Ștefan Baiaram, acuzații dure după ce Univ. Craiova a fost eliminată dramatic din Conference League: „A tras cu ei”
0:27
Alexandru Cicâldău, devastat după ratarea calificării în play-off: „O seară neagră”
1 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 2 Gino Iorgulescu, veşti triste despre starea lui Dan Petrescu: “E foarte grav! Se zbârleşte pielea pe mine” 3 Fostul mijlocaș de la CFR Cluj și FCSB a ajuns să spele mașini de lux la 33 de ani: „Băi, cine ți-a dat ideea asta?” 4 Ajuns în vârful carierei în Serie A, românul îşi reziliază contractul. De ce clubul renunţă la el 5 Internaţionalul Mario Pineida a fost asasinat! Mama fotbalistului a fost şi ea atacată 6 Vin banii la CFR! Transferul se face astăzi: jucătorul face vizita medicală şi semnează
Citește și