Închide meniul

“Sunt plecat din ţară”. Prima reacţie a lui Bănel Nicoliţă în scandalul cămătarilor. De ce a plecat în SUA

Gabriel Zamfirescu Publicat: 28 octombrie 2021, 13:30

Comentarii
Sunt plecat din ţară. Prima reacţie a lui Bănel Nicoliţă în scandalul cămătarilor. De ce a plecat în SUA

Hepta

Bănel Nicoliţă, fostul fotbalist al celor de la FCSB, ar trece printr-o perioadă foarte grea. S-a aflat că acesta ar fi împrumutat 100.000 de euro de la cămătari și, aflat în imposibilitatea de a returna suma, a fugit în Statele Unite ale Americii de frică, dar și pentru a încerca să facă rost de bani lucrând în domeniul construcțiilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Prima reacţie a lui Bănel Nicoliţă în scandalul cămătarilor

Acum, fostul fotbalist iese la rampă şi vorbeşte despre zvonurile care au apărut în legătură cu el. Bănel Nicoliţă recunoaşte că a plecat din țară, dar neagă că ar avea probleme și datorii.

“Într-adevăr, sunt plecat din țară, dar am văzut ce ați scris și ce a apărut apoi în toate ziarele. Nu vreau să mai fiu subiect de discuție în presă, iar aceasta este ultima mea declarație! Vreau să știe toată lumea că eu sunt bine, familia mea e bine și nu am probleme, nici datorii… Și de asemenea vreau să se știe că nu am nevoie de nimic de la nimeni.

Mă descurc singur, nu am nevoie de ajutor de la nimeni! Sunt bine, sănătos și doar asta contează!”, a declarat Bănel Nicoliță, conform fanatik.ro.

Nicoliţă ar fi fugit în SUA de teama cămătarilor

Fostul internațional cu 37 de selecții la prima reprezentativă a României a revenit la formația din localitatea sa natală, CS Făurei, în Liga 3. Bănel Nicoliță s-a implicat total după spusele lui, devenind antrenor, președinte, acționar, jucător și doctor la echipa sa de suflet, însă această decizie avea să-i atragă o mulţime de probleme.

Reclamă
Reclamă

După ce a investit peste 300.000 de euro la gruparea brăileană, bani care s-au terminat, unul dintre principalele motive ale divorțului de fosta sa soție, Cristina, Bănel Nicoliță nu s-a oprit. Acesta ar fi împrumutat 100.000 de euro de la cămătari și, aflat în imposibilitatea de a returna suma, a fugit în SUA de frică și pentru a încerca să facă rost de bani.

Peste ocean, Nicoliță a întâmpinat alte probleme. Din Statele Unite a vrut să treacă granița în Mexic și a fost la un pas de a fi reținut de autorități din cauza unor nereguli în documente. Fotbalistul ar fi reușit să scape “ca prin urechile acului” datorită calității sale principale: viteza.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
13:18
LIVE VIDEOFinalele WTT Finals 2025 sunt azi, în AntenaPLAY. Wang Manyu – Kuai Man e acum
13:11
Hermannstadt – Universitatea Craiova LIVE TEXT (20:30). Debut “de foc” pentru Dorinel Munteanu
12:54
Bogdan Racoviţan a semnat! Contractul e valabil până în 2028
12:46
Dinamo Kiev s-a săturat de Vladislav Blănuță. Verdictul unui fost mare atacant rus: “Nu știe unde să-l trimită”
12:26
Gigi Becali şi-a pierdut răbdarea cu jucătorul de la FCSB: “E prima oară când spun asta”
11:52
“E negru, dar va ieși alb”. Scandal înainte de Cupa Africii. Antrenorul lui Ngezana, acuzat de rasism și sexism
1 Dinamo, transfer de titlu în Liga 1! Vârful de două milioane de euro dorit de „câini” 2 Gigi Becali îl vrea la FCSB, dar Giovanni Becali îl propune la Dinamo: “Ar fi perfect” 3 Daniel Pancu a cerut primul transfer al iernii la CFR Cluj! Este brazilian și a impresionat în Liga 1 4 Florin Gardoș, revenire de senzație în fotbalul românesc! Fostul jucător de la FCSB a semnat 5 Rapid – Oțelul 0-2. Gălățenii îngenunchează liderul Ligii 1 și dinamitează lupta pentru play-off 6 Au bătut palma! Primul transfer al iernii la Real Madrid
Citește și