„Mad Max”, de neoprit în Formula 1! Verstappen a câștigat Marele Premiu al Austriei. Locul dezamăgitor pe care s-a clasat Lewis Hamilton
De Alexandru Ivan
Publicat: 4.07.2021, 18:00
Pentru Max Verstappen este al cincilea succes din acest sezon, al treilea consecutiv.
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Austriei
“Este incredibil. Maşina a fost ireală. A fost o plăcere să conduc monoportul, cu fiecare nou set de pneuri. A fost un efort grozav al întregii echipe, aceste două săptămâni au fost incredibile”, a declarat pilotul olandez.
Verstappen a ajuns la 50 de clasări pe podium în carieră. Acesta a câștigat prima cursă la numai 18 ani, pe circuitul din Barcelona.
Pe locul doi s-a clasat Valtteri Bottas (Finlanda, Mercedes), iar pe trei a terminat Lando Norris (Marea Britanie, McLaren).
Multiplul campion mondial Lewis Hamilton, care tocmai și-a prelungit contractul cu Mercedes, s-a clasat abia pe locul al 4-lea. Este a doua oară în acest sezon când britanicul nu prinde podiumul.
Top 10 a fost completat de Carlos Sainz (Spania, Ferrari), Sergio Perez (Mexic, Red Bull Racing), Daniel Ricciardo (Australia, McLaren), Charles Leclerc (Monaco, Ferrari), Pierre Gasly (Franţa, AlphaTauri) şi Fernando Alonso (Spania, Alpine).
Etapa următoare, GP-ul Marii Britanii, va avea loc în 18 iulie, la Silverstone.
- Max Verstappen, lider în Formula 1
- Olandezul are 32 de puncte peste Hamilton
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY