Gică Popescu a vorbit despre posibilitatea ca Gică Hagi să devină selecționerul echipei naționale. Fostul internațional a explicat că „Regele” este prima variantă de pe lista FRF, în cazul unei eventuale plecări a lui Mircea Lucescu.
România a făcut un nou pas greșit în drumul spre World Cup 2026, turneu final care va fi transmis, în exclusivitate, în Universul Antena. Sub comanda lui „Il Luce”, tricolorii au remizat cu Cipru, scor 2-2.
Ce a spus Gică Popescu despre posibilitatea ca Gică Hagi să preia echipa națională
Gică Popescu a dezvăluit că Gică Hagi ar renunța la Farul Constanța, în situația în care ar deveni selecționerul primei reprezentative. Acesta a mai explicat că „Regele” ar fi pregătit să facă pasul la prima reprezentativă.
„Cred că e prima variantă, în eventualitatea în care Mircea Lucescu pleacă de la echipa națională. Prima variantă e Gică Hagi.
(n.r. Este pregătit să cedeze clubul?) 100%! Dacă se va ajunge acolo, variante avem. Cum am avut și în trecut, atunci când Gică a fost curtat de echipa națională.
Pregătit.. Nu putem să vorbim despre asta, a dovedit-o de multe ori la Farul, cu o echipă fără buget, să câștige campionatul, să fie aproape an de an în play-off. Cred că nu avem niciun dubiu, e foarte pregătit!
Lumea se mai gândește, mai face analize. Acum, nu știu dacă se va ajunge acolo.
Deocamdată îl avem selecționer pe Mircea Lucescu. Atât timp cât dânsul este acolo, din respect, nu ar trebui să vorbim despre alt antrenor.
Federația trebuie să ajungă la concluzia că nu mai vrea să continue cu Mircea Lucescu, iar apoi vin celelalte opțiuni pe masă”, a spus Gică Popescu, la digisport.ro.
- Adrian Mutu a făcut primul 11 al României pentru meciul cu Suedia: „Cei 3 care au speriat Vestul”. Ce surpriză vede
- Suedia – România LIVE VIDEO (vineri, 21:45, Antena 1 şi AntenaPLAY). Gică Hagi, primul meci oficial pe banca naţionalei
- Avertismentul suedezilor pentru Gică Hagi, înaintea debutului României în Nations League: „Şi-ar asuma un risc foarte mare”
- Primele critici pentru Gică Hagi la naţionala României: „28 dintre cei 33 de jucători nu respectă criteriile”
- Secretul succesului pentru duelul Suedia – România. A jucat cu Gică Hagi şi acum dă verdictul


































