Daniel Bîrligea a oferit prima reacție după Aberdeen – FCSB 2-2! Atacantul campioanei a făcut praf arbitrajul din cadrul partidei din Scoția.
La interviu, Bîrligea a ieșit la atac și a transmis că centralul Serdar Gozubuyuk a „ținut” cu Aberdeen. Atacantul speră ca UEFA să facă o anchetă în cazul acestui meci, fiind de părere că acesta a „stricat fotbalul”.
Daniel Bîrligea a ieșit la atac și a criticat arbitrajul din Aberdeen – FCSB 2-2
„Ne-am făcut treaba destul de bine. Din păcate am rezistat până când am putut, dar s-a văzut atitudinea pozitivă. Sunt mândru de toți colegii.
Am vrut să dau totul pentru echipă, pentru acest meci și pentru calificare. Cu siguranță eram mai fericit dacă era alt rezultat, dar și acest 2-2, să zicem, că a ieșit ok.
Cred că a fost o greșeală. Sperăm ca cei de la UEFA să facă o anchetă. Arbitrul, l-am văzut din primul minut, că ține cu ei. Din al 2-lea minut mi-a spus că vorbesc prea mult. Nu știu cu ce aroganță a venit, sau de unde a venit, dar a stricat puțin fotbalul. Sper ca la retur să avem un arbitraj mai bun.
Nu a strigat nimic absența, dar sigur ne puteau aduce pun plus. Îți dai seama, să vii, după să îți spună că nu poți să joci. Puteam să ne organizăm mai dinainte, nu știu ce s-a întâmplat, dar ne puteau ajuta. O să ne ajute la retur.
Au avut o susținere foarte mare din partea fanilor, i-a ajutat foarte mult. Noi dacă aveam un jucător în plus puteam face mai mult”, a spus Daniel Bîrligea.
Gigi Becali l-a criticat pe arbitrul meciului Aberdeen – FCSB 2-2: “A fost de partea lor”
Patronul FCSB-ului, Gigi Becali, l-a criticat pe arbitrul central al partidei cu Aberdeen. Cartonaşul roşu primit de Juri Cisotti a fost o fază incriminată de Gigi Becali.
Becali consideră că echipa lui a fost dezavantajată în tur, dar speră că formaţia lui se va califica la retur. El e încrezător, transmiţând că rezultatul de egalitate de la Aberdeen, chiar şi după ce FCSB a condus cu 2-0, e un rezultat bun.
„Eu nu am avut emoții. Nu am avut pentru că ce, nu v-am spus, dacă ești calificat într-o competiție, nu mai ai emoții!
În momentul în care joci cu un om în minus atât timp, te lași în mâna lui Dumnezeu, ce o vrea să fie. Cel puțin 2 intrări au fost mai tari decât a lui Cisotti. Una la Tănase și una la Olaru. Arbitrul a fost de partea lor!”, a declarat Gigi Becali pentru digisport.ro.
- Scuzele care nu au mai contat! Arbitrul a recunoscut greșeala din Ararat Armenia – Universitatea Craiova
- Tragere la sorți UEFA Europa League: Juventus vine la București! Cu cine ar fi picat Craiova
- Mihai Stoica a dat cărţile pe faţă după eliminarea rivalei Craiova din Europa League: „E un eşec foarte mare”
- Verdictul specialistului după faza nebună care a eliminat Universitatea Craiova din Europa League
- Steaua Roşie, umilinţă în Europa League! A fost eliminată după ce a câştigat cu 3-0 în tur































