Un nume important va antrena echipa care vrea să îl transfere pe Ștefan Baiaram!
Nuri Şahin, fostul tehnician al echipei Borussia Dortmund, va fi noul antrenor al echipei de fotbal Istanbul Başakşehir, formaţie eliminată recent de Universitatea Craiova în play-off-ul Conference League, informează presa din Turcia, citată de DPA.
Ziarul Sozcu şi canalul A Spor au indicat vineri că Nuri Şahin şi clubul au ajuns la un acord şi anunţul oficial va fi făcut luni.
Nuri Șahin o va antrena pe Istanbul Bașakșehir, echipa care vrea să îl transfere pe Ștefan Baiaram
Şahin a pregătit-o pe Dortmund, una din echipele la care a jucat, între iulie 2024 şi luna ianuarie a acestui an, când a fost demis din cauza rezultatelor slabe, notează agerpres.ro.
Başakşehir a declarat la începutul acestei săptămâni că a reziliat pe cale amiabilă contractul cu antrenorul Cagdaş Atan. Motivul nu a fost clar, notează DPA.
Potrivit informațiilor oferite de digisport.ro, Istanbul Bașakșehir a făcut o ofertă de 4 milioane de euro pentru Ștefan Baiaram. Mihai Rotaru a venit însă cu o contraofertă, cuprinsă între 8 și 10 milioane de euro.