Marius Şumudică, luat prin surprindere de numirea lui Dinu Todoran la FCSB: „Gigi Becali știe ce are de făcut!”
De Dragoș Vasile
Publicat: 30.05.2021, 17:44
Marius Şumudică, luat prin surprindere după numirea lui Dinu Todoran la FCSB. „Şumi” a fost în pole position pentru preluarea clubului roş-albastru, însă s-a răzgândit pe ultima sută de metri. În locul său a ajuns Todoran, o decizie care l-a surprins pe fostul antrenor al lui Rizespor.
„Am fost surprins de alegerea făcută de cei de la FCSB, dar este politica dânșilor, ei știu cel mai bine ce au de făcut pe viitor. Poate o să fie o surpriză plăcută a campionatului acest Dinu, nu știu. Nu-l cunosc, nu i-am urmărit rezultatele, de altfel el a activat foarte puțin. Am înțeles că a fost pe la Slatina, ceva de genul ăsta. Ei știu cel mai bine ce au de făcut, domnul Gigi Becali știe ce are de făcut și vom vedea ce se va întâmpla, rezultatele vorbesc pentru fiecare antrenor”, a spus Șumudică la ProX.
Marius Şumudică, surprins de alegerea făcută de Gigi Becali. Cine este Dinu Todoran, noul antrenor al FCSB
Alesul lui Gigi Becali are un CV mult sub nivelul echipei pe care urmează să o antreneze. Pe lângă CSM Slatina, Todoran a mai antrenat la juniorii lui FC Voluntari și a condus, timp de 4 etape, echipa mare a ilfovenilor. Totodată, noul antrenor de la FCSB a fost secund la lotul Under 19 al României.
Ca jucător, Dinu Todoran a evoluat pentru echipe precum Petrolul, Astra, Farul, Unirea Urziceni, Botoșani sau Victoria Brănești. Acesta s-a retras în 2016, de la FC Voluntari.
Cum a ajuns Dinu Todoran la FCSB
Patronul lui FCSB a negociat cu nume mari din fotbalul românesc, printre care Marius Șumudică sau Nicolae Dică. Todoran a fost însă favoritul lui Gigi Becali, datorită credinței sale.
„Ştirea e că am ales un antrenor, pe criteriu de cuminţenie. Pe Dinu Todoran. I-am spus lui Meme să-l sune. A zis că e sărbătoare mare, că e la mănăstire. Am spus că dacă era la biserică, nu-l mai punem la Academie, ci la echipa mare. A semnat la ora 6.
Acum o lună discutasem cu el să vină la Academie. Meme mi-a dat mesaj că este la duhovnicul lui. Atunci nu îi mai propune pentru Academie, îl pui la prima echipă. Eu nu merg pe valoarea profesională, merg pe valoarea umană. Mie aşa mi-a mers bine în viaţă. Eu vreau să câştig cu un om bun”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
- Marius Şumudică, luat prin surprindere
- Cum a reacţionat după numirea lui Dinu Todoran la FCSB
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY