Fanii FCSB, mesaj pentru UEFA şi MApN: „Iubirea noastră Steaua / Fără de care nu putem trăi”
Fanii FCSB sunt dezamăgiţi. Ei au postat un mesaj care vorbeşte de la sine: „Iubirea noastră Steaua / Fără de care nu putem trăi”.
Suporterii roș-albaștri prezenți la Clinceni au dominat fondul sonor încă din startul partidei. Aceștia au afișat o scenografie în miniatură, aprinzând câteva torțe și desfășurând un banner cu un mesaj clar: „Iubirea noastră Steaua / Fără de care nu putem trăi”.
Mesajul lor vine într-o perioadă încărcată pentru FCSB, după ce pe site-ul UEFA s-a operat modificarea în urma căreia FCSB a fost “deposedată” de Cupa Campionilor Europeni. Chiar dacă CSA Steaua a obţinut în instanţă palmaresul de până în 1998 al roş-albaştrilor, pe site-ul UEFA apărea anterior că FCSB a cucerit Cupa Campionilor. UEFA a trecut acum Cupa Campionilor în dreptul Stelei Bucureşti. Totodată, a identificat clubul lui Gigi Becali ca fiind “Fotbal Club FCSB”, aşa cum se numeşte în acte.