Rezultat şocant în grupa României, la CM de handbal feminin! Japonia a produs marea surpriză şi a învins Danemarca
De Alex Masgras
Publicat: 7.12.2023, 23:28
Rezultat şocant în grupa României, la CM de handbal feminin! Într-un meci în care Danemarca pornea drept favorită indiscutabilă, mai ales că beneficia şi de avantajul a peste 11.000 de fani în arena de la Herning, Japonia a produs o surpriză uriaşă.
Japonezele au câştigat cu 27-26 partida contra Danemarcei, marcând golul victoriei cu trei secunde înainte de final, după o aeriană superbă. În ciuda înfrângerii cu Germania de mai devreme, înfrângerea Danemarcei menţine România în lupta pentru sferturile de finală, chiar dacă scenariul pare SF.
Rezultat şocant în grupa României, la CM de handbal feminin!
Danemarca a fost susţinută de o sală arhiplină şi a început bine partida, reuşind să se distanţeze rapid la 4-1 şi 5-2. Japonezele nu au cedat şi au ţinut aproape, iar scorul a fost în favoarea lor încă de la jumătateaprimei reprize. Ultima oară când Danemarca a condus a fost la 6-5.
De atunci, Japonia s-a aflat mereu în avantaj, iar Danemarca a căutat cu disperare revenirea Finalul a fost unul extrem de tensionat, cu danezele reuşind să egaleze la 26, după ce Japonia a condus cu 26-23. Japonezele au forţat însă în ultimele secunde şi au înscris cu trei secunde înainte de final, cu o aeriană de excepţie, obţinând şi victoria.
România a pierdut şi ea joi meciul cu Germania, scor 22-24, un meci extrem de important în ceea ce priveşte calificarea în sferturile de finală ale CM de handbal feminin. O victorie a Danemarcei ar fi eliminat România de la turneul final, dar şansele „tricolorelor” încă există, chiar dacă sunt foarte mici.
Concret, România trebuie să învingă Japonia şi Polonia, iar Danemarca, favorită la titlu, să nu obţină mai mult de un punct în meciurile cu Polonia şi Germania. Astfel, România ar ajunge la 6 puncte, la egalitate cu Polonia, dar ar avea avantajul rezultatului din meciul direct.
Florentin Pera, prima reacție după eșecul cu Germania de la Campionatul Mondial. Mesajul selecționerului
La finalul partidei cu Germania, Florentin Pera s-a arătat dezamăgit de prestația elevelor sale, dar a ținut să menționeze faptul că România a mers la Campionatul Mondial pentru a se lupta „până la capăt”.
Totodată, selecționerul a analizat și jocul naționalei și a tras primele concluzii:
„Sunt mulțumit de prima repriză, am jucat bine, o apărare foarte bună, dar în repriza a doua, Germania a fost mai puternică. Nu am jucat la același nivel. În atac, am încercat să schimb ceva, dar Germania a marcat prin flancuri.
În repriza a doua, am ratat prea mult pentru acest nivel. Am avut opt situații unu la unu, cred că au fost momente importante în care puteam rămâne aproape de Germania. Asta e situația, am venit să luptăm până la capăt. Trebuie să câștigăm împotriva Poloniei și a Japoniei”, a spus Florentin Pera, potrivit digisport.ro.
- Japonia a produs marea surpriză de la Campionatul Mondial de handbal feminin 2023
- Japonezele au învins Danemarca cu 27-26
- Aris - PAOK, marele derby din Salonic, e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 19:00
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY