Închide meniul

Edi Iordănescu, prima reacţie după ce a fost numit antrenorul român al anului. “Este recunoşinţa celor zece ani dedicaţi”. Cui a ţinut să mulţumească

Iulian Focșăneanu Publicat: 13 decembrie 2021, 11:28

Comentarii
Edi Iordănescu, prima reacţie după ce a fost numit antrenorul român al anului. Este recunoşinţa celor zece ani dedicaţi. Cui a ţinut să mulţumească

SportPictures / Mircea Rosca / SportPictures via Hepta

Edi Iordănescu i-a învins, la numărul de voturi, pe Marius Şumudică şi Ilie Poenaru. Antrenorul care a ajutat-o pe CFR Cluj să devină campioana Ligii 1 a avut o primă reacţie după ce a fost anunţat că a primit distincţia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Edi Iordănescu, desemnat cel mai bun antrenor din 2021

Primesc cu onoare şi cu entuziasm această distincţie. Mă flatează cu siguranţă această titulatură, dar cu atât mai mult mă simt onorat că am primit încrederea şi voturile dumneavoastră.

Mulţumirile sunt adresate, în primul rând, distinşilor jurnalişti, care au urmărit parcursul meu, pasiunea mea şi munca depusă. Lista este completată apoi de jucătorii alături de care am făcut performanţă în acest an pentru că s-au dedicat, au muncit, iar rezultatele muncii mele s-au reflectat pe teren.

Ţin cu precădere să le fiu recunoscător pentru susţinere şi înţelegere şi familiei mele şi tuturor celor care au crezut şi cred în mine. Acest premiu mă bucură şi reprezintă pentru mine recunoştinţa celor 10 ani dedicaţi, eforturilor făcute în această perioadă pentru această meserie frumoasă. Cu siguranţă că titlul va sta la baza unui puternic stimulent de a demonstra în viitor că în România se poate produce fotbal de performanţă. Pe mine mă va ajuta să încerc zi de zi să muncesc să fiu mai bun şi să demonstrez mai mult decât am făcut deja“, a declarat Edi Iordănescu după ce a fost premiat la Gala Fotbalului Românesc.

Edi Iordănescu, dorit la FC U Craiova  1948

Edi Iordănescu a decis să plece de la FCSB după ce a fost criticat dur de Gigi Becali. Putea să ajungă la FC U Craiova 1948, după ce Adrian Mititelu l-a demis pe Eugen Trică.

Reclamă
Reclamă

Conform digisport.ro, Iordănescu a oferit un răspuns negativ, chiar înainte ca negocierile dintre cele două părţi să înceapă. Edi este atras de ideea de a antrena în străinătate, mai ales după ultima experienţă din Liga 1, la FCSB.

Mai mult, episodul de la FCSB, acolo unde Gigi Becali a încălcat pactul de a nu interveni peste politica antrenorului l-ar face să nu meargă la Craiova. Acolo este cunoscut faptul că Adrian Mititelu are tendința de a proceda ca Gigi Becali atunci când vine vorba de echipa sa.

Ce jucători i-ar fi impus Gigi Becali lui Edi Iordănescu

Finanțatorul FCSB a dat cărțile pe față și a dezvăluit modalitatea în care se implică la echipă. Becali susține că i-a impus jucători chiar și lui Edi Iordănescu.

Reclamă

Toată lumea zice că se bagă Becali la echipă. Nu, domne! Eu îi trasez niște indicații. Uite, ce vreau, eu, când vii aici! Ce? Lui Edi nu i-am zis, i-am zis și lui. I-am zis: uite, vreau să joace Tavi Popescu, Șut și Șerban. Asta i-am zis de la început, când am semnat contractul.

A zis OK, Tavi și Șut, la Șerban mai discutăm. El a fost și accidentat. Eu i-am zis asta pentru că eu vreau să-i vând. Omul a fost de acord, care e problema!?„, a spus Becali pentru AS.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
18:49
Eugen Neagoe, furios după Petrolul – U Cluj 0-1: „Ce să fac? Pot eu să o bag în poartă?”
18:39
Momente amuzante pe Arena Naţională! Un porumbel le-a dat bătăi de cap jucătorilor în Dinamo – Metaloglobus
18:39
LIVE TEXTDinamo – Metaloglobus 1-0. “Câinii”, avantaj minim pe tabelă la pauză
18:37
Genoa – Inter LIVE SCORE (19:00). Cristi Chivu, față în față cu echipa lui Dan Șucu. Echipele de start
18:34
Real Madrid, acord verbal pentru transferul unui jucător de top din Bundesliga
18:00
Rapid pregătește mutarea iernii în Liga 1! Giuleștenii vor să-i strice planurile lui Gigi Becali
1 Dinamo, transfer de titlu în Liga 1! Vârful de două milioane de euro dorit de „câini” 2 Clubul uriaş care îl transferă pe Louis Munteanu de la CFR Cluj. Suma uriaşă anunţată! “Se poate face” 3 Rapid – Oțelul 0-2. Gălățenii îngenunchează liderul Ligii 1 și dinamitează lupta pentru play-off 4 Gigi Becali îl vrea la FCSB, dar Giovanni Becali îl propune la Dinamo: “Ar fi perfect” 5 Daniel Pancu a cerut primul transfer al iernii la CFR Cluj! Este brazilian și a impresionat în Liga 1 6 Control antidoping imediat după Rapid – Oțelul 0-2. Opt jucători, chemați la teste
Citește și