Irlanda a produs o surpriză uriașă duminică, în ultima etapă a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2026. Aceștia au dat lovitura la Budapesta, acolo unde au învins Ungaria și s-au calificat la barajul care îi poate duce la turneul final de anul viitor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Meciul a fost trăit la intensitate maximă de suporterii echipei naționale irlandeze, iar pe social media au apărut câteva imagini fantastice filmate în aeroportul din Dublin.

Fanii irlandezi, explozie de bucurie direct în aeroport

Irlanda nu a mai jucat din 2002 la un Campionat Mondial, iar selecționata este cu un pas mai aproape de îndeplinirea unui vis pentru această generație de fotbaliști.

Troy Parrotta reușit să marcheze o triplă în fața unei asistențe impresionante la Budapesta și a intrat direct în istoria echipei naționale. Acum, Irlanda va juca baraj pentru calificarea la turneul final de anul viitor.

Susținută de peste 2.000 de suporteri în capitala Ungariei, naționala Irlandei și-a ținut fanii cu sufletul la gură peste tot în lume. Pe social media au început să circule imagini fabuloase de la aeroportul din Dublin, acolo unde aceștia au sărbătorit cu stil golul din minutul 90+6.