Serie B
Serie B e locul unde găseşti cele mai tari ştiri despre liga a doua a fotbalului italian. Tot aici, poţi vedea imaginile cu realizările românilor care luptă pentru promovarea în Serie A.
România e reprezentată puternic în fotbalul de liga a doua italiană. Mai mulți jucători care ajung la echipa națională jucând etapă de etapă în a doua ligă a fotbalului italian. Parma, Genoa sau Palermo sunt printre echipele care au oameni de bază din fotbalul românesc.
A doua ligă din Italia, campionatul românilor de națională
De-a lungul timpului, în a doua ligă din Italia au jucat mai mulți jucători de clasă mondială. Vorbim chiar și despre Gică Hagi. Acesta a fost antrenat de Mircea Lucescu și coleg la Brescia cu Dănuț Lupu, Ovidiu Sabău și Florin Răducioiu. Hagi nu a plecat de la ”Brescia Romena”, nici după retrogradarea în Serie B.
Pe lista jucătorilor celebri care au evoluat acolo se mai află Alessandro Del Piero, Pavel Nevdev, David Trezeguet, Giorgio Chiellini, Franck Ribery, Javier Saviola sau Igor Dobrovolski.
Serie B, înființată în sezonul 1929-1930
Serie B a fost înființată în sezonul 1929 – 1930 și a fost organizată de Lega Calcio până în 2010. Din sezonul 2010-2011 a apărut Lega Serie B. Primul sezon a adus la start 18 echipe. Formatul a fost folosit până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
Din 1948, Serie B a fost formată din 20 de echipe, iar, din 2003-2004, s-a ajuns la 24 de echipe. A fost liga cu cele mai multe echipe din fotbalul italian. Serie B este liga cea mai joasă în care au evolualt cinci cluburi, Torino, Juventus, Milan, Roma și Lazio.
În acest moment, Serie B e formată din 20 de echipe. La finalul unei stagiuni, trei echipe promovează în Serie A și alte patru retrogradează în Serie C. Primele două clasate promovează automat. Clubul de pe locul 3 ajunge și el direct în Serie A, doar dacă termină campania la cel puțin 10 puncte de locul 4. În caz contrar, urmează un play-off.
În ceea ce privește retrograderea, ultimele trei clasate ajung direct în Serie C. Echipa de pe locul 17 joacă un baraj. Dacă clubul de pe locul 17 termină sezonul cu cel puțin cinci puncte în spatele locului 16, atunci va fi a patra retrogradată direct.
Află mai multe
Valentin Mihăilă a sărbătorit cu steagul României promovarea Parmei în Serie A. Sezon spectaculos pentru Mihăila şi Dennis Man

Cesc Fabregas, acţionar şi antrenor secund la Como, discurs de senzaţie după promovarea în Serie A! Jucătorii au „explodat”!

George Pușcaș, făcut praf de italieni după Bari – Brescia 2-0! Echipa românului a ajuns la barajul pentru menținerea în Serie B

Como revine în Serie A după 21 de ani! A terminat pe locul 2 Serie B, în spatele Parmei românilor Man şi Mihăilă!

Bari – Brescia 2-0 și Sudtirol – Palermo 0-1, în AntenaPLAY. Pușcaș, la barajul de menținere în Serie B. Clasamentul final

„Made in Romania”, varianta Parma! Imagini de senzaţie cu Dennis Man şi Valentin Mihăilă

„Îmi doresc asta” Valentin Mihăilă, anunț important despre viitorul său după ce Parma a promovat în Serie A! Unde va juca românul

Ce note au primit Dennis Man și Valentin Mihăilă după ce au făcut spectacol la Parma! Italienii au fost impresionați de români

Parma – Cremonese 1-1 și Palermo – Ascoli 2-2 au fost în AntenaPLAY! Man și Mihăilă, spectacol total în Serie B

Valentin Mihăilă, gol după o cursă fabuloasă a lui Dennis Man în Parma – Cremonese! Românii fac spectacol total în Serie B

Franco Vazquez a marcat un gol superb în Parma – Cremonese! Dennis Man și Valentin Mihăilă, martori la reușita spectaculoasă

Noi detalii despre starea lui George Pușcaș, după operație! Veste importantă pentru Edi Iordănescu, înainte de EURO

„E fratele meu mai mic!” Dennis Man, mesaj superb despre relația cu Valentin Mihăilă! A vorbit și despre echipa națională

Dennis Man, desemnat jucătorul sezonului la Parma, în Gazzetta dello Sport! Mihăilă, în top şi el! Sezon de vis pentru români

Gigi Buffon, emoţionat de revenirea lui Parma în Serie A! Mesaj superb după performanţa la care au contribuit Man şi Mihăilă

Dennis Man şi Valentin Mihăilă, la bustul gol după ce au promovat în Serie A! Imagini de senzaţie cu românii de la Parma

Primele reacţii ale lui Dennis Man şi Valentin Mihăilă după ce au obţinut promovarea în Serie A!

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A! Performanţă uriaşă pentru jucătorii naţionalei, alături de Parma!

Lecco – Sampdoria a fost în AntenaPLAY! Echipa lui Andrea Pirlo a făcut un pas important în lupta pentru baraj

Vestea momentului despre Dennis Man! Răsturnare de situaţie anunţată de antrenorul Parmei

Dennis Man a primit verdictul din partea medicilor! Cât va lipsi internaţionalul român

Palermo – Reggiana 1-2 a fost în AntenaPLAY. Echipa lui Ionuț Nedelcearu, pas greșit în lupta pentru promovare

Nota primită de Valentin Mihăilă, după ce a marcat în Parma – Lecco 4-0! Specialiștii, dați pe spate de prestația românului

Valentin Mihăilă, gol superb pentru Parma! Echipa românului, tot mai aproape de revenirea în Serie A

Dennis Man îi dă mari emoţii lui Edi Iordănescu! Internaţionalul român, scos din lotul lui Parma. Anunţul presei din Italia

George Puşcaş a fost operat! Cât va lipsi de pe teren atacantul naţionalei

George Puşcaş se va opera! Cât va lipsi atacantul român, după accidentarea suferită în Bari – Pisa

Ce notă a primit George Pușcaș, după ce a marcat în Bari – Pisa 1-1! I-a impresionat pe specialiști, după ce și-a salvat echipa

Bari – Pisa 1-1, în AntenaPLAY! George Pușcaș, gol din penalty la duelul cu Marius Marin! A fost spectacol în Serie B

George Puşcaş s-a descătuşat în Serie B! Atacantul român a marcat în Bari – Pisa, în AntenaPLAY

Palermo – Parma 0-0 în AntenaPLAY. Dennis Man şi Valentin Mihăilă s-au întrecut în ratări!

Valentin Mihăilă a decis unde va juca sezonul viitor! Ce se întâmplă în aceste momente cu colegul lui Dennis Man de la Parma

Dennis Man şi-a decis viitorul! Unde va evolua românul din sezonul viitor

„S-ar potrivi!” Mesaj clar despre posibilul transfer de vis al lui Dennis Man la Borussia Dortmund

Valentin Mihăilă, autorul golului lunii pentru Parma! Reuşita cu care şi-a adjudecat acest titlu!

Ce note au primit Dennis Man și Valentin Mihăilă, după Parma – Spezia 2-0! Specialiștii au dat verdictul

Parma – Spezia 2-0 a fost în AntenaPLAY. Echipa românilor Man şi Mihăilă s-a distanţat la 5 puncte de locul 2 în Serie B!

Valentin Mihăilă, lovit de un adversar la marginea careului Speziei! Arbitrul nu a dictat nimic, deşi românului îi curgea sânge!

George Puşcaş a marcat cel de-al doilea gol al său pentru Bari! Ce note a primit pentru prestaţia cu Como

„Borussia Dortmund e interesată!” Victor Becali, anunțul momentului despre transferul lui Dennis Man în Bundesliga

Victor Becali l-a auzit pe Marcel Răducanu vorbind despre transferul lui Dennis Man şi a răbufnit: „În ce calitate confirmă?”

Dennis Man şi-a decis viitorul! Italienii au făcut anunţul momentului: „Va deveni OFICIAL!”

Marcel Răducanu, dezvăluirea momentului despre transferul lui Dennis Man la Borussia Dortmund: „Asta i-aș recomanda”

Presa din Germania, verdict despre transferul lui Dennis Man la Borussia Dortmund. Jurnaliștii au analizat situația românului

Borussia Dortmund insistă pentru transferul lui Dennis Man! Germanii oferă până la 18 milioane de euro pentru românul de la Parma

„Ce se întâmplă?! „Italienii l-au făcut praf pe George Pușcaș, după ce au aflat că încasează 108.000 de euro pe lună la Bari

Ebrima Darboe, gol de senzație în Palermo – Sampdoria! A învins un portar trecut prin Liga 1 cu un șut fabulos

Palermo – Sampdoria 2-2 a fost în AntenaPLAY. Sudtirol – Parma 0-0. Valentin Mihăilă putea înscrie un gol fabulos!

Notele primite de Valentin Mihăilă și Dennis Man, după Sudtirol – Parma 0-0! Românii i-au impresionat pe specialiști
