Serie B
Serie B e locul unde găseşti cele mai tari ştiri despre liga a doua a fotbalului italian. Tot aici, poţi vedea imaginile cu realizările românilor care luptă pentru promovarea în Serie A.
România e reprezentată puternic în fotbalul de liga a doua italiană. Mai mulți jucători care ajung la echipa națională jucând etapă de etapă în a doua ligă a fotbalului italian. Parma, Genoa sau Palermo sunt printre echipele care au oameni de bază din fotbalul românesc.
A doua ligă din Italia, campionatul românilor de națională
De-a lungul timpului, în a doua ligă din Italia au jucat mai mulți jucători de clasă mondială. Vorbim chiar și despre Gică Hagi. Acesta a fost antrenat de Mircea Lucescu și coleg la Brescia cu Dănuț Lupu, Ovidiu Sabău și Florin Răducioiu. Hagi nu a plecat de la ”Brescia Romena”, nici după retrogradarea în Serie B.
Pe lista jucătorilor celebri care au evoluat acolo se mai află Alessandro Del Piero, Pavel Nevdev, David Trezeguet, Giorgio Chiellini, Franck Ribery, Javier Saviola sau Igor Dobrovolski.
Serie B, înființată în sezonul 1929-1930
Serie B a fost înființată în sezonul 1929 – 1930 și a fost organizată de Lega Calcio până în 2010. Din sezonul 2010-2011 a apărut Lega Serie B. Primul sezon a adus la start 18 echipe. Formatul a fost folosit până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
Din 1948, Serie B a fost formată din 20 de echipe, iar, din 2003-2004, s-a ajuns la 24 de echipe. A fost liga cu cele mai multe echipe din fotbalul italian. Serie B este liga cea mai joasă în care au evolualt cinci cluburi, Torino, Juventus, Milan, Roma și Lazio.
În acest moment, Serie B e formată din 20 de echipe. La finalul unei stagiuni, trei echipe promovează în Serie A și alte patru retrogradează în Serie C. Primele două clasate promovează automat. Clubul de pe locul 3 ajunge și el direct în Serie A, doar dacă termină campania la cel puțin 10 puncte de locul 4. În caz contrar, urmează un play-off.
În ceea ce privește retrograderea, ultimele trei clasate ajung direct în Serie C. Echipa de pe locul 17 joacă un baraj. Dacă clubul de pe locul 17 termină sezonul cu cel puțin cinci puncte în spatele locului 16, atunci va fi a patra retrogradată direct.
Află mai multe
Valentin Mihăilă, pasă spectaculoasă de gol în Parma – Bari! Execuţie superbă a internaţionalului român

Dennis Man, lăudat în presa din Italia după ultimele meciuri la Parma: „Poate înclina balanţa!”

Venezia – Palermo 1-3 a fost în AntenaPLAY. Ionuţ Nedelcearu a prins primele minute din acest sezon

Cum a ratat Dennis Man transferul vieţii la Roma. Jose Mourinho l-a dorit pe jucătorul Parmei

Fotbal în fiecare zi, în AntenaPLAY. Benfica – Porto şi spectacolul din Portugalia şi Italia

Dennis Man, în cea mai scumpă echipă din Serie B. Cât a ajuns cota românului

Cum l-a caracterizat antrenorul Parmei pe Valentin Mihăilă după meciul cu Sampdoria

Parma – Sampdoria 1-1, în AntenaPLAY. „Cruciaţii” au egalat după ce au fost conduşi. Dennis Man, din nou titular

Palermo – Cosenza 0-1 a fost exclusiv în AntenaPLAY. Oaspeții au dat lovitura în prelungiri, cu un gol fabulos

Italienii îl laudă pe Dennis Man, după perioada perfectă în tricoul Parmei: ”E cel mai bun Dennis Man văzut vreodată”

Dennis Man, prima reacţie după primul gol al sezonului la Parma: „Sunt bine fizic şi mulţumit de ce pot oferi!”

Malcom Edjouma i-a surprins pe italieni, după ce a fost rezervă în ultimul meci la Bari: „E un obiect misterios!”

Dennis Man i-a cucerit pe italieni, după ce a marcat pentru Parma: „A fost într-o zi de graţie!”

Nota obținută de Dennis Man după Catanzaro – Parma 0-5. Cum au descris italienii prestația românului

Catanzaro – Parma 0-5 a fost exclusiv în AntenaPLAY. Dennis Man a marcat la revenirea în echipa lui Fabio Pecchia

Dennis Man a revenit cu gol la Parma! Românul i-a răsplătit încrederea lui Fabio Pecchia

Dennis Man s-a recuperat şi poate fi titular în Catanzaro – Parma, LIVE VIDEO, în AntenaPLAY! Ce a declarat antrenorul românului

Antrenorul Parmei are aşteptări uriaşe de la Valentin Mihăilă: „Va veni golul şi la echipa de club!” Anunţ uriaş despre Man

Pisa – Bari 1-1, în etapa a 5-a a noului sezon de Serie B. Meciul a fost LIVE VIDEO în AntenaPLAY

Supergol marcat în Pisa – Bari! Beruatto a deschis scorul printr-o execuție senzațională. Spectacol total în AntenaPLAY

Ce a declarat Michele Mignani despre Malcom Edjouma înainte de Pisa – Bari (15:00, LIVE VIDEO în AntenaPLAY)

Noul director de la Parma, încredere maximă în Valentin Mihăilă şi Dennis Man: „Au calităţi excelente!”

Giovanni Becali a anunţat viitorul lui Dennis Man: „Toată situația va fi sub controlul meu”

Cremonese – Sampdoria 1-1 a fost în AntenaPLAY. Spectacol total în Serie B

Valentin Mihăilă, lăudat de antrenorul de la Parma după ultimul meci: „Sunt fericit pentru el!”

Palermo – FeralPisalo 3-0 a fost în AntenaPLAY. Victorie categorică pentru trupa lui Ionuţ Nedelcearu

Parma a transferat un alt jucător român! Noua speranţă a echipei românilor Dennis Man şi Valentin Mihăilă

Malcom Edjouma, rezervă în Bari – Cittadella 1-1. Ce notă a primit fostul mijlocaș de la FCSB

Valentin Mihăilă, lăudat de antrenorul de la Parma după ce a revenit în primul 11! Ce notă a primit românul

Pisa – Parma 1-2 şi Reggiana – Palermo 1-3 au fost în AntenaPLAY. Spectacol total în Serie B

Valentin Mihăilă, aproape de un gol de senzaţie în Pisa – Parma! Românul, execuţie superbă, cu călcâiul

Antrenorul lui Bari a lămurit situația lui Malcom Edjouma

Catanzaro – Ternana 2-1, în AntenaPLAY! Gazdele au dat lovitura în finalul partidei! Mărginean a debutat la oaspeţi

Valentin Mihailă, criticat după prestația din Parma – Cittadella 2-0. Cum au descris italienii evoluția atacantului român

Dennis Man nu joacă în Parma – Cittadella. Probleme mari pentru antrenorul Flavio Pecchia! Românul ar putea lipsi şi cu Reggiana

Sampdoria – Pisa 0-2 a fost exclusiv în AntenaPLAY. Victorie uriaşă pentru echipa lui Marius Marin

Malcom Edjouma, aproape de a fi titular în premieră la Bari: „Şi-a arătat calităţile!”. Serie B se vede în AntenaPLAY

Briajan Gjyla a scris istorie în Serie B! Cine e tânărul de 16 ani care a debutat în meciul cu Parma

Sampdoria – Pisa şi Catanzaro – Ternana, exclusiv în AntenaPLAY, în etapa a doua din Serie B

Dennis Man, lăudat de antrenorul de la Parma după ce a scos un penalty în ultimul meci: „O atitudine grozavă!”

Dennis Man, omul meciului Parma – FeralpiSalo 2-0. Penalty scos şi assist pentru român

Venezia – Como 3-0 a fost în AntenaPLAY. Pierini a reușit o „dublă” de senzaţie, în Serie B

Concluziile trase de antrenorul lui Bari, după ce Malcom Edjouma a debutat la noua echipă: „Un început excelent!”

Dennis Man a primit două oferte din Serie A! Care sunt cerinţele patronului Parmei şi când se decide viitorul românului

Malcom Edjouma a debutat la Bari, exclusiv în AntenaPLAY! Ce notă a primit fostul jucător al celor de la FCSB

Bari – Palermo 0-0, exclusiv în AntenaPLAY! Malcom Edjouma a debutat la noua sa echipă

Atmosferă de vis la Bari – Palermo, exclusiv în AntenaPLAY! Fanii au făcut spectacol în tribune

Serie B revine în AntenaPLAY cu Bari – Palermo şi Venezia – Como (20 august, 21:30). Programul etapei

Antrenorul lui Bari, încântat de venirea lui Malcom Edjouma. Cu cine l-a comparat pe mijlocaşul adus de la FCSB
