Serie B
Serie B e locul unde găseşti cele mai tari ştiri despre liga a doua a fotbalului italian. Tot aici, poţi vedea imaginile cu realizările românilor care luptă pentru promovarea în Serie A.
România e reprezentată puternic în fotbalul de liga a doua italiană. Mai mulți jucători care ajung la echipa națională jucând etapă de etapă în a doua ligă a fotbalului italian. Parma, Genoa sau Palermo sunt printre echipele care au oameni de bază din fotbalul românesc.
A doua ligă din Italia, campionatul românilor de națională
De-a lungul timpului, în a doua ligă din Italia au jucat mai mulți jucători de clasă mondială. Vorbim chiar și despre Gică Hagi. Acesta a fost antrenat de Mircea Lucescu și coleg la Brescia cu Dănuț Lupu, Ovidiu Sabău și Florin Răducioiu. Hagi nu a plecat de la ”Brescia Romena”, nici după retrogradarea în Serie B.
Pe lista jucătorilor celebri care au evoluat acolo se mai află Alessandro Del Piero, Pavel Nevdev, David Trezeguet, Giorgio Chiellini, Franck Ribery, Javier Saviola sau Igor Dobrovolski.
Serie B, înființată în sezonul 1929-1930
Serie B a fost înființată în sezonul 1929 – 1930 și a fost organizată de Lega Calcio până în 2010. Din sezonul 2010-2011 a apărut Lega Serie B. Primul sezon a adus la start 18 echipe. Formatul a fost folosit până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
Din 1948, Serie B a fost formată din 20 de echipe, iar, din 2003-2004, s-a ajuns la 24 de echipe. A fost liga cu cele mai multe echipe din fotbalul italian. Serie B este liga cea mai joasă în care au evolualt cinci cluburi, Torino, Juventus, Milan, Roma și Lazio.
În acest moment, Serie B e formată din 20 de echipe. La finalul unei stagiuni, trei echipe promovează în Serie A și alte patru retrogradează în Serie C. Primele două clasate promovează automat. Clubul de pe locul 3 ajunge și el direct în Serie A, doar dacă termină campania la cel puțin 10 puncte de locul 4. În caz contrar, urmează un play-off.
În ceea ce privește retrograderea, ultimele trei clasate ajung direct în Serie C. Echipa de pe locul 17 joacă un baraj. Dacă clubul de pe locul 17 termină sezonul cu cel puțin cinci puncte în spatele locului 16, atunci va fi a patra retrogradată direct.
Află mai multe
Cagliari a promovat în Serie A, după succesul dramatic cu Bari! Finala play-off-ului de promovare a fost exclusiv în AntenaPLAY
Atmosferă de senzaţie creată de fani la Bari – Cagliari! Finala play-off-ului de promovare în Serie A e live în AntenaPLAY
Dennis Man şi Valentin Mihăilă se pot despărţi de Parma, în această vară! Anunţul presei din Italia
Michele Mignani, înaintea returului dintre Bari şi Cagliari: “Am ajuns aici ca un necunoscut”. Returul e exclusiv în AntenaPLAY
55.000 de bilete vândute în 4 ore pentru Bari – Cagliari! Finala pentru promovarea în Serie A e exclusiv în AntenaPLAY
Michele Mignani l-a trimis pe teren pe Antenucci în minutul 90+5 pentru a executa penalty-ul de 1-1, în Cagliari – Bari
Dramatism total în Cagliari – Bari 1-1! Gol marcat în minutul 5 al prelungirilor, din penalty. Jucătorii, aproape de încăierare
Cagliari – Bari 1-1. Duel nedecis în turul finalei play-off-ului de promovare în Serie A. Meciul a fost exclusiv în AntenaPLAY
Cheddira a ratat un penalty în Cagliari – Bari! Execuţie lamentabilă a atacantului de la Bari
Ofertă de 3 milioane de euro pentru Daniel Boloca! 5 echipe luptă pentru transferul jucătorului român
Revoluţie la Parma după ratarea promovării în Serie A! Jucătorii care pot pleca în această vară
Antrenorul Parmei l-a criticat pe Valentin Mihăilă după ce echipa lui a ratat promovarea! Fabio Pecchia a vorbit şi despre Man
Dennis Man, pe lista celor care au ”trădat-o” pe Parma: ”Nu s-a revanșat încă pentru suma plătită pe el”
Dennis Man, criticat de italieni, după Parma – Cagliari 0-0. Cruciații rămân în Serie B
Gianluigi Buffon a izbucnit în lacrimi după ce Parma a ratat promovarea în Serie A, exclusiv în AntenaPLAY
Parma – Cagliari 0-0, exclusiv în AntenaPLAY. Echipa lui Man şi Mihăilă a ratat promovarea în Serie A
Sărbătoare la Bari, după calificarea în finala play-off-ului de promovare în Serie A. Record la meciul care a fost în AntenaPLAY
Bari – Sudtirol 1-0 a fost exclusiv în AntenaPLAY! Gazdele s-au calificat în finala play-off-ului de promovare în Serie A
Fabio Pecchia a ţinut un discurs motivaţional înainte de Parma – Cagliari, exclusiv în AntenaPlay: “Mesajul trebuie să fie clar”
Pierpaolo Bisoli, înainte de Bari – Sudtirol: “Nu trebuie să ne sperie”. Returul e LIVE exclusiv în AntenaPLAY
Olimpiu Moruţan, aproape de Serie A! Echipa care e gata să-l transfere de la Galatasaray
Scandal în Italia, după penalty-ul comis de Valentin Mihăilă, în Cagliari – Parma 3-2. “Acest penalty e incredibil”
Ce note au primit Dennis Man şi Valentin Mihăilă după Cagliari – Parma 3-2. Internaţionalii români, criticaţi de italieni
Valentin Mihăilă a comis un penalty în Cagliari – Parma! Trupa românului a fost învinsă dramatic, exclusiv în AntenaPLAY
Cagliari – Parma 3-2, de la 0-2! Meci nebun în play-off-ul de promovare pentru Serie A! Partida a fost LIVE exclusiv în AntenaPLAY
Parma, gol superb în meciul cu Cagliari! Adrian Benedyczak a înscris după o acţiune de efect. Meciul e LIVE în AntenaPLAY
Sudtirol – Bari 1-0, exclusiv în AntenaPLAY! Matteo Rover, gol în minutul 90+2, în semifinala playoff-ului de promovare în Serie A
Parma – Cagliari şi Bari – Sudtirol, semifinalele play-off-ului de promovare în Serie A, sunt live exclusiv în AntenaPLAY
Olimpiu Moruţan revine la Galatasaray! Vis încheiat pentru Gigi Becali şi Pisa
Bari – Sudtirol, prima semifinală a playoff-ului de promovare în Serie A. Dueluri încinse între echipele din Serie B
Decizia luată de Genoa în privinţa lui Radu Drăguşin! Fundaşul român e dorit de mai multe echipe
George Puşcaş, mesaj de luptă pentru românii care joacă în Serie B. Şi-a decis viitorul după ce a promovat cu Genoa
Pisa a renunţat la transferul definitiv al lui Olimpiu Moruţan! Italienii vor să-l împrumute din nou de la Galatasaray
Radu Drăguşin, aproape să părăsească Genoa! „Grifonii” i-au găsit deja înlocuitor românului
Olimpiu Moruțan, dorit de Atalanta! Suma cerută de Galatasaray
Etapă dramatică în Serie B! Parma lui Man şi Mihăilă a prins locul 4, echipa lui Ionuţ Nedelcearu a ratat dramatic playoff-ul! Serie B e LIVE exclusiv în AntenaPLAY
Genoa – Bari 4-3 și Palermo – Brescia 2-2. Trupa lui Ionuț Nedelcearu ratează dramatic playoff-ul de promovare, după ce a condus cu 2-0! Meciurile au fost LIVE în AntenaPLAY
Sebastiano Esposito, gol superb în Genoa – Bari! Atacantul împrumutat de la Inter Milano a marcat din lovitură liberă
Daniel Boloca vrea să evolueze pentru naționala Italiei: „Ar fi un vis!” Ce spune despre parcursul său de la Frosinone! Serie B e exclusiv în AntenaPLAY
Valentin Mihăilă se pregăteşte de playoff-ul de promovare în Serie A! Ce sfat i-a dat antrenorul Parmei. Serie B e LIVE exclusiv în AntenaPLAY
Gianluigi Buffon este uriaş în vestiarul Parmei: “Îţi dă o siguranţă, ne încurajează, ne dă sfaturi”
Genoa – Bari şi Palermo – Brescia LIVE SCORE vineri, de la 21:30. Serie B e exclusiv în AntenaPLAY
La 45 de ani, Gianluigi Buffon nu se gândeşte la retragere! Condiţia pusă pentru a continua cu Parma
Imagini senzaționale după Frosinone – Genoa 3-2. Boloca și jucătorii au sărbătorit promovarea alături de fani
Frosinone – Genoa 3-2! Boloca a marcat în duelul cu Drăguşin şi Puşcaş! Meciul a fost exclusiv în AntenaPLAY
Daniel Boloca, al doilea gol al sezonului în Serie B! Internaţionalul român a punctat în Frosinone – Genoa, exclusiv în AntenaPLAY
Olimpiu Moruţan, assist spectaculos în Brescia – Pisa 1-1. Mijlocaşul român, decisiv la 12 minute după ce a intrat pe teren!
Milan Badelj, gol superb în Frosinone – Genoa, exclusiv în AntenaPLAY! Execuţie din afara careului pentru mijlocaşul croat
Bari – Reggina 1-0. Folorunsho a marcat golul victoriei. Eşec greu de digerat pentru trupa lui Filippo Inzaghi! Duelul a fost LIVE în AntenaPLAY